Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat, miercuri seară, că suntem pe o pantă descendentă a valului trei al pandemiei. ”Nu înseamnă că am scăpat, dar ne aşteptăm ca în perioada imediat următoare să ne fie un pic mai uşor”, a declarat ministrul, referindu-se nu doar la eliberarea sistemului sanitar, ci şi la relaxarea unor măsuri.

”Suntem pe o pantă descendentă a valului trei, nu înseamnă că am scăpat, dar ne aşteptăm ca în perioada imediat următoare să ne fie un pic mai uşor. Nu înseamnă că am scăpat, ar fi prematur”, a declarat Ioana Mihăilă, miercuri seară, la Europa FM, referindu-se la cifrele din ultimele zile legate de pandemie, statistici care sunt în scădere.

Ministrul Sănătăţii a precizat că scăderea numărului de cazuri COVID se vede în eliberarea sistemului sanitar, dar ar trebui să fie cunoscută şi de către populaţie.

”Scăderea incidenţei trebuie să o simţim şi noi, trebuie să permitem cât mai multor copii să meargă la şcoală, trebuie să începem să mergem fără mască în anumite zone, în spaţii deschise şi, încet-încet, poate că vom reuşi să atingem şi alte măsuri de relaxare”, a mai declarat Mihăilă, transmite news.ro

Noi cazuri de infectări în România

Coronavirusul continuă să lovească în România, deşi ne aflăm în plină campanie naţională de vaccinare. Cei de la Grupul de Comunicare Strategică au anunţat bilanţul coronavirus pentru 12 mai. Sunt alte sute de cazuri noi faţa de bilanţ coronavirus 11 mai

Din păcate, continuă să crească şi numărul deceselor. Alte zeci de persoane şi-au pierdut viaţa din cauza COVID. În spitale, la Terapie Intensivă, medicii încearcă să le salveze viaţa pacienţilor cu forme grave de coronavirus. Până astăzi, 12 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.068.817 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.018.642 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 930 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea