După ce la începutul lunii iulie Vast Resources a cumpărat 50,1% din Sinarom Mining Group, care deţine cariera Mănăila din judeţul Suceava, producătorul a efectuat săptămâna trecută prima sablare a carierei, care deţine 1,8 milioane de tone de minereu polimetalic, şi a început producţia pe platforma de la Iacobeni. Intenţia companiei este de a exploata într-un ritm de 10.000 de tone de minereu pe lună.

Operaţiunile locale ale Vast Resources sunt coordonate de Andrew Prelea, fiul fostului consul onorific al Australiei la Bucureşti, George Prelea. Familia Prelea a dezvoltat mai multe proiecte rezidenţiale în Tunari (circa 420 de locuinţe), lângă Bucureşti, şi a construit locuinţe pentru angajaţii Ministerului Apărării. Printre acţionarii Vast Resources, companie listată pe piaţa alternativă a Bursei de la Londra, se regăsesc firme cu renume internaţional precum Barclays, Hargreaves Lansdown sau Investec Wealth & Investment.

Vast Resources a investit până acum circa 1 mil. dolari în mina de la Mănăila pentru plata creditorilor, curăţarea şi pregătirea redeschiderii carierei şi eliminarea a peste 50.000 metri cubi de reziduuri din mină. Cariera are, în prezent, 107 angajaţi.

Extindere

Pe lângă mina din Suceava, Vast Resources a mai cumpărat în această primăvară şi 80% din firma Mineral Mining, aflată în insolvenţă. Tranzacţia a fost evaluată la 1,35 mil. dolari şi a inclus preluarea activelor minei Băiţa-Plai din Bihor. Compania a mai investit suplimentar 500.000 de euro în reţelele electrice, salarii, pregătirea unităţilor de prelucrare şi lucrează momentan la modernizarea clădirilor şi la pregătirea modernizării instalaţiilor miniere subterane. Redeschiderea producţiei, programată pentru partea a doua a acestui an, este condiţionată şi de obţinerea licenţei de exploatare. Cariera de la Băiţa-Plai conţine 1,8 milioane de tone de minereu (aur, argint, cupru, zinc, plumb, tungsten şi molibden).

Producătorul cu capital britanic este interesat şi de Remin Baia Bare, aflată şi ea în insolvenţă. De această mină a fost interesat şi omul de afaceri Ion Sturza, fostul premier al Republicii Moldova.

CITEŞTE ŞI Ion Sturza şi-a investit toate economiile

„Proiectul Băiţa Bihor va juca rolul de test pentru dezvoltări viitoare în România, care includ urmărirea întăririi relaţiei companiei cu Remin, printre alte perspective interesante“, se precizează pe site-ul Vast Resources.

Producătorul mai deţine o singură mină în afara României, în Zimbabwe.