Potrivit datelor companie, săptămâna viitoare va fi lansată o nouă unitate, pe segmentul de dermatologie: Clinica de dermatologie estetică DermaLife, ca parte a strategiei de dezvoltare.
La finele lui septembrie, MedLife și-a extins serviciile medicale în Arad, prin deschiderea primului laborator de analize medicale MedLife-Genesys. „Laboratorul face parte din strategia noastră de extindere şi dezvoltare a serviciilor medicale, bugetul total de investiţii planificat pentru această perioadă fiind de două milioane de euro”, spunea atunci Szabo Dan, director executiv Spitalul MedLife–Genesys.
Tot la finele lui , un alt operator pe acest segment, Medicover, a inaugurat un centru de diagnostic avansat în Bucureşti, printr-o investiție de aproximativ jumătate de milion de euro, urmat, la scurt timp de o altă investiție: Regina Maria a inaugurat policlinica Floreasca.
Însă, cea mai recentă deschidere este clinica Nei Medica Asist (570 mp), care a început să funcționeze din această lună, după o investiție de 1,2 milioane de euro și care oefră asistență medicală integrată. Totodată, acționarii vizează dezvoltarea pe termen lung și deschiderea unei noi clinicii anul viitor, tot în București.