Pentru a evita situaţia actuală, în care niciuna din cele 90 de pârtii nu este practicabilă, este nevoie de proiecte masive de modernizare. Paradoxal, investiţii se fac, dar acolo nu unde trebuie.

Sibianul Dan Buta este un pasionat al sporturilor: este instructor de zbor cu parapanta, director al unei competiţii de ATV-uri şi, începând de anul trecut, proprietarul pârtiei de schi Trecătoarea Lupilor, din apropierea Păltinişului. „Am investit aici circa 800.000 de euro. La lansare, am pornit cu două pârtii, una de 200 m şi una de 500 m, un centru de echipament, schi-lift, instalaţie de zăpadă şi nocturnă. Anul acesta am deschis şi un restaurant, am mărit capacitatea de făcut zăpadă şi nocturna şi am montat şi un generator“, explică Buta de ce este convins că „făcută profesionist, această afacere este pur şi simplu o maşină de făcut bani“.

Ce înseamnă profesionist în cazul acestui business? În primul rând, investiţia într-o pârtie nu presupu­ne doar amenajarea terenului şi achi­ziţionarea unui sistem de transport. „Instalaţiile de zăpadă artificială au devenit obligatorii. Dacă prinzi cinci nopţi de -10 grade, ai asigurată zăpada tot sezonul, indiferent de vreme. Or, în cazul zăpezii naturale, gradul de uzură e teribil, după câteva zile calde nu mai ai decât nămol.“ Pentru a avea o asemenea instalaţie, însă, e nevoie de o sursă constantă de apă (fiecare staţiune austriacă, de pildă, e alimentată, în medie, de cinci lacuri de acumulare). „Staţiunile noastre, făcute înainte de 1989, sunt plasate departe de aceste surse, motiv pentru care banii de care e nevoie ca să te apuci să modernizezi o pârtie deja existentă ţi-ar ajunge să ridici o întreagă staţiune în Vest“. Acesta, crede el, este defectul investitorilor noştri: toţi vor megaproiecte de zeci de milioane de euro, dar România nu e atât de înzestrată în relief ca Austria şi nici măcar ca Bulgaria. „Ar trebui să-şi dea seama că mai bine bagă bani în câteva sute de pârtii mici decât în două mari.“

Pârtii montane la joasă şi foarte joasă înălţime

O privire asupra investi­ţiilor în domeniul schiabil autohton arată că exemplul lui Dan Buta este mai degrabă o excepţie. Iniţiative mai există (dovadă că numai în acest moment se derulează proiecte de peste 40 de milioane de euro), gestionate nu atât de companii private, cât de autorităţi publice care – acuză la unison profesioniştii sporturilor de iarnă – au interese îndoielnice.

Bogdan Coman, pre­şe­dintele Aso­ciaţiei pentru Promovarea Sporturilor de Iarnă, exemplifică: „Să presupunem că, într-un loc în care până acum  nu exista staţiune de schi, primăria decide, din raţiuni imobiliare, să facă una. Ia un sistem de telescaun la mâna a doua şi îl plasează pe o pantă din localitate; efectul: preţul pe metru pătrat creşte de la 2 euro la 25. Cel mai flagrant exemplu în acest sens este Rânca. Valea Prahovei, cea mai bună zonă pentru schi de la noi, este deja secătuită de teren, nu mai au unde să pună instalaţii, aşa că s-au apucat să facă pârtii în zone unde zăpada e floare rară.“ Astfel, dacă în Austria băncile refuză să mai crediteze proiecte aflate sub 2.000 m altitudine, considerându-le investiţii nesigure din cauza climei prea calde, cele mai mari două proiecte derulate momentan în România pornesc de la mai puţin de 1.500 m.

Unul aparţine Primăriei Câmpulung Moldovenesc, care a început construcţia celei mai mari pârtii din ţară, de 4,7 km, în urma unei investiţii de 20 de milioane de euro.  Cel de-al doilea proiect a fost inaugurat în urmă cu câteva zile tot în Moldova, la Gura Humorului. Este vorba de POPAS, un program în valoare de 12,5 milioane de euro, constând într-o pârtie pe malul stâng al râului Moldova şi un parc de agrement pe malul drept. „Ideea era ca oamenii să aibă la îndemână toate posibilităţile de relaxare: ziua să se ducă la schi, iar seara, la piscina acoperită“, spune Brânduşa Andronic, responsabilă cu investiţiile în cadrul primăriei Gura Humorului. Din păcate, povesteşte ea, proiectul a pornit cu stângul: „Voiam să-i dăm drumul în ziua de Crăciun, dar am avut o problemă la alimentarea tunurilor de zăpadă. Acum merge, dar tot degeaba, pentru că, din păcate, nu a nins deloc.“ Şanse de mai bine sunt puţine, chiar şi în viitorul îndepărtat, fiindcă punctul de maximă altitudine al pârtiei se află la numai 756 de metri. „Totuşi, oamenii se dau cu telescaunul… E o privelişte foarte frumoasă…“, se consolează Brânduşa Andronic.

În ceea ce priveşte investiţiile aflate încă în faza de proiect, cea mai spectaculoasă, în valoare de 80 de milioane de euro, prevede amenajarea în masivul Parâng a 30 de kilometri de pârtii de schi şi construirea unei telegondole cu un traseu de 8,2 kilometri, a unui lac artificial şi a nouă instalaţii de transport pe cablu. Promovat de primarul oraşului Petroşani, Florin Tiberiu Iacob Ridzi, şi de soţia sa, fost ministru al tineretului şi sportului, proiectul nu este încă 100% sigur.

Le recomand atât oamenilor de afaceri, cât şi băncilor să înţeleagă că investiţia într-o pârtie reprezintă, efectiv, o maşină de făcut bani.
Dan Bota, proprietarul pârtiei Trecătoarea Lupilor

50 milioane de euro este valoarea estimată a proiectelor de amenajare/modernizare a pârtiilor de schi autohtone amânate sau anulate în ultimii doi ani