Buget uriaș de investiții pentru cea mai mare firmă din România. OMV Petrom și-a bugetat peste 4 miliarde de lei pentru investiții. Compania este și unul dintre cei mai mari angajatori de la noi, cu pete 10.000 de oameni în firmă.

„Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor a aprobat bugetul OMV Petrom S.A. pentru 2019. Se estimează că investiţiile în 2019 vor ajunge la aproximativ 4,17 miliarde de lei. Mare parte din suma alocată, de circa 3,42 miliarde de lei (82% din bugetul total), este pentru segmentul Upstream, iar un nivel al investiţiilor de 551 milioane de lei este estimat pentru Downstream Oil. Investiţiile în Upstream vor compensa parţial declinul natural al producţiei cauzat de maturitatea zăcămintelor”, precizează un comunicat a grupului.

Potrivit estimărilor OMV Petrom, producţia de ţiţei şi gaze din România, excluzând iniţiativele noi de optimizare a portofoliului, va scădea cu 4% în 2019 faţă de 2018. Compania precizează, de asemenea, că bugetul pentru 2019 a fost realizat pe baza unui preţ mediu al ţiţeiului Brent de 70 USD/bep.

„Bugetul de investiţii de 4,17 miliarde de lei pentru 2019 reprezintă sume care se vor duce, în marea majoritate, în economia României. OMV Petrom este un jucător important în mediul economic: furnizează energia necesară pentru milioane de români şi mii de afaceri locale, contribuie la dezvoltarea business-ului şi asigură mii de locuri de muncă pentru români”, a declarat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.

Pe de altă parte, acţionarii companiei au aprobat distribuţia de dividende în valoare totală de aproximativ 1,53 miliarde de lei aferente anului 2018 (38% din profitul net al grupului atribuibil acţionarilor), ceea ce reprezintă 0,027 lei/acţiune, respectiv o creştere de 35% faţă de anul precedent.

Te-ar putea interesa și: