Succesul centrului de tehnologie DB Global Technology, lansat în urmă cu aproape 6 ani la București, a determinat Deutsche Bank AG să investească în continuare în dezvoltarea acestuia. Centrul realizează aplicații financiare pentru platforma globală a băncii.
De la înființare, DB Global Technology a derulat un număr total de 700 de proiecte IT, având o valoare globală de peste un miliard de euro, constând în soluții inovatoare de tehnologie a informației si aplicații software, realizate de cei peste 900 de specialiști, angajați și colaboratori.

Majorarea de capital este un vot de încredere acordat centrului din București și marchează trecerea la o nouă etapă de maturitate a acestuia, în care complexitatea proiectelor și creșterea responsabilităților vor fi caracteristicile cheie.
Capitalul primit va ajuta la dezvoltarea și consolidarea echipelor, lărgirea și aprofundarea setului de cunoștiinte, pregătirea cerințelor specifice viitoarelor proiecte și creșterea capacităților centrului în domeniul inovației.

“Majorarea de capital este o confirmare a succesului echipei din București, obținut cu un efort admirabil de către colegii noștri. Modelul nostru de business a trecut testul timpului: suntem o echipă matură, așezată, care realizează proiecte în avangarda industriei financiare internaționale. Această majorare de capital arată că la DB Global Technology am atins două dimensiuni complementare: de a crea și de a deveni. Proiectele noastre sunt inovatoare și importante deoarece au impact asupra a milioane de oameni și firme. În același timp oferim șansa fiecărui coleg al nostru să se realizeze profesional și personal.

Vom continua investițiile în ceea ce înseamnă un mediu de lucru plăcut: tehnologie, cursuri, ambianță, inițiativă personală, proiecte individuale, activități sociale și de dezvoltare personală. Și suntem gata să primim în acest mediu în continuare elita industriei de IT, cu care sa creștem împreuna pe termen lung”, a declarat Marian Popa, CEO al DB Global Technology.

“Creșterea capitalului DB Global Technology reafirmă angajamentul Deutsche Bank pentru România, o economie care a confirmat și depășit estimările noastre inițiale în ceea ce privește potențialul industriei informatice, existența unui flux robust de specialiști pregătiți cât și o calitate superioară a infrastructurii informatice”, a declarat Mihai Ionescu, Chief Country Officer Deutsche Bank în România.

Deutsche Bank este prezentă pe piața din România din anul 1998, oferind produse și soluții personalizate pentru Corporate, Investment și Transaction Banking, pentru clienți corporativi și instituționali, precum și servicii de Private Wealth Management pentru clienții persoane fizice.