Homing Properties are deja în portofoliu 2 proiecte premium în Pipera, Trastevere (pe Bd. Erou Iancu Nicolae 84) în curs de finalizare și Triana (pe Șoseaua Pipera nr.146) pentru care au fost demarate construcțiile – ambele create după modelul cooperativelor spaniole și, totodată, a achiziționat un teren în centrul capitalei.

Cu o investiție estimată la 14 milioane de euro, Trastevere și Triana, ansambluri rezidențiale de tip butic însumează 104 apartamente de două, trei și patru camere și locuințe de tip penthouse, oferă facilități precum piscină, sală de fitness, grădină, loc de joacă pentru copii, parcare subterană și se află în imediata proximitate a unor instituții educaționale de elită; centre comerciale și cluburi sportive. Trastevere este în acest moment ansamblul rezidențial cu cea mai mare piscină de acoperiș din București, cu o întindere de 40 mp.

“Noi am început inițial cu un business de construcții, Mantor, însă experiența noastră în real estate a condus către extinderea pe zona de dezvoltare imobiliară. Primul ansamblu rezidențial, Trastevere, a fost un succes și am continuat cu a doua fază. Dorim să ne consolidăm prezența pe zona de imobiliare premium din București”, declară Tomás Manjón, unul dintre fondatorii Homing Properties.

(www.homingproperties.eu).

“Noua companie se numește ‘Homing Properties’ pentru că pasiunea noastră este aceea de a construi pentru clienții noștri acel loc numit ‘acasă’. Ne concentrăm pe segmentul premium în slujba căruia punem experiență solidă a unei echipe care face acest lucru de peste 15 ani atât pe piața rezidențială din Spania cât și din România și care a devenit un reper în industria de profil”, adaugă Diego Stuyck, fondator Homing Properties.

Grupul Mantor creat în România în anul 2015 de cei 3 antreprenori spanioli, Tomás Manjón, Diego Stuyck și David Tortosa este acum format din compania Facilitec – specializată în servicii de Property și Facility Management, Mantor General Contractor – companie de construcții și Homing Properties – dezvoltator imobiliar. În total cele 3 companii au o cifră de afaceri cumulată de aproximativ 12 milioane de euro, și 60 angajați.