Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat ca informația confrom căreia Uber ar urma să fie interzis reprezintă un fake news și că se lucrează la o modalitate prin care aceste servicii să fie reglementate.

”S-a promovat un fake news foarte mare în ultima perioadă cu privire la acest subiect. Noi am dat o ordonanță care vine să anuleze pe cei care efectuează piraterie, nu vorbim de platformele electronice.

Noi am vorbit cu reprezentanții platformelor chiar ieri. Noi am început și am finalizat o ordonanță care vine să reglementeze acest domeniu.

Vreau să zic că nu sunt interzise nici Uber, nici Bolt. Vrem doar să se respecte aceste reglamentări. Noi am făcut tot să combatem piraterie și aici repet, nu vorbim de platforme.”, a declarat Răzvan Cuc, la Antena 3.