Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice, a declarat sămbătă că președintele american, Joe Biden, și președintele Rusiei, Vladimir Putin, trebuie să se întâlnească, cu scopul de a discuta despre relațiile dintre SUA și Rusia. Astfel, potrivit lui Gorbaciov, cei doi lideri trebuie să discute, pentru a face progrese în materie de dezarmare, în pofida nivelului foarte scăzut la care au ajuns relaţiile dintre Moscova şi Washington, transmite AFP.

„Cred că este imperativ ca preşedinţii să se întâlnească. Experienţa arată că este necesar să se întâlnească şi să negocieze”, a afirmat Gorbaciov, citat de agenţia rusă Interfax.

Trebuie „să se evite un război nuclear”

„Este clar că esenţialul este să se evite un război nuclear. Întrucât o astfel de problemă trebuie evitată, este imposibil să o rezolvi de unul singur, trebuie (ca preşedinţii rus şi american) să se întâlnească”, a continuat el, apreciind că, „dacă dorinţa de a ajunge la dezarmare şi de a întări securitatea prevalează, atunci multe pot fi realizate”.

Mihail Gorbaciov,în vârstă de 89 de ani, a chemat deja în ianuarie la o ‘normalizare a relaţiilor’ între SUA şi Rusia, declarându-se ‘îngrijorat în grad înalt’. Relaţii ruso-americane sunt afectate de crizele repetate, de la situaţia din Ucraina şi Siria până la acuzaţii de ingerinţă electorală, spionaj sau, mai recent, de atacuri informatice.

Cele două puteri au reuşit totuşi să ajungă in extremis la un acord în ianuarie cu privire la prelungirea importantului tratat de dezarmare nucleară New Start, semnat în 2010 şi care era atunci ameninţat să expire.

Prelungirea tratatului a dat speranţa unei ameliorări a dialogului între Washington şi Moscova după învestirea lui Joe Biden, însă cele două părţi au prevenit că se vor arăta ferme în ce priveşte interesele lor naţionale.

SUA a început războiul

Statele Unite au atacat în noaptea de joi spre vineri infrastructuri utilizate de miliţiile pro-iraniene în Siria. Este prima operaţiune militară a administraţiei Biden decisă ca răspuns la atacurile recente împotriva intereselor occidentale din Irak, transmite AFP.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării, John Kirby, a dat detalii suplimentare despre această operațiune. El a susținut că loviturile au distrus “mai multe infrastructuri situate la un post de frontieră utilizat de miliţiile susţinute de Iran, în special Kataeb Hezbollah”.

“Loviturile au fost autorizate ca răspuns la atacurile recente asupra personalului american şi a Coaliţiei din Irak şi la ameninţările în curs împotriva acestui personal”, a precizat Kirby.