La acest eveniment au mai participat Jay-Z, Beyonce, DJ Khaled, Usher, Miguel sau P Diddy.

Artista se află în Los Angeles unde participă la emisiuni, filmări și evenimente, dar la sesiuni de compoziție pentru piese noi împreună cu David Ciente.

De curând, INNA a lansat piesa “Sin Ti”, compusă de ea și produsă de David Ciente, alături de care artista a lucrat pentru fiecare dintre piesele de pe album, dar și pentru “Gimme Gimme”, “Ruleta”, “Nirvana”.

Anul trecut, INNA a lansat “RA” și “Iguana”, două piese cu un sound complet nou față de cel cu care erau obișnuiți fanii artistei, care vor fi incluse pe albumul “YO”.

Albumul “YO” va fi lansat anul acesta cu ROC Nation, labelul lui Jay-Z, care reprezintă artiști de top precum Rihanna, Shakira, Mariah Carey, Damien Marley, Miguel, Willow Smith.

Pentru a promova albumul “YO”, INNA a cântat la evenimentul Telehit pe Estadio Azteca în fața a zeci de mii de fani, a participat la Latin Grammy Awards, a făcut un promo tour la cele mai importante televiziuni și radiouri din Mexico și a dat interviuri pentru publicațiile cele mai importante precum Cosmopolitan Mexic, Vogue Mexic, Rolling Stones etc.

“YO” include 11 piese, fiecare spune povestea unui alt personaj, unei alte stări pe care INNA simte că le-a trait în altă viață, arată un comunicat.

Piesele se numesc “RA”, “Contigo”, “Iguana”, “Si, Mama”, “Sin Ti”, “Locura”, “Fuego”, “Tu Manera”, “La Vida”, “Gitana”, “Te Vas”. Pentru fiecare dintre ele, artista a filmat câte un videoclip cu NGM Creative (cu Bogdan Păun – regizor și Alex Mureșan – DoP), producție video Loops Production.

De curând, artista a cântat pentru prima dată în Australia, la Melbourne și în Sydney.

INNA – Sin Ti

https://www.youtube.com/watch?v=Q1B-v67_5uI