Avocata Ingrid Mocanu apreciază decizia magistraților care au stabilit că „Fapta unei persoane audiată ca martor de a face afirmaţii mincinoase sau de a nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebată, întruneşte NUMAI elementele de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de articolul 273 alineatul 1 din Codul penal”.

„În dosarul de recurs în interesul legii introdus de procurorul general al României, judecătorii au admis solicitarea şi au stabilit că „Fapta unei persoane audiată ca martor de a face afirmaţii mincinoase sau de a nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebată, întruneşte NUMAI elementele de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de articolul 273 alineatul 1 din Codul penal”.

Este pentru prima oară după ani și ani când la Înalta Curte se decide ceva aflat în dubiu în FAVOAREA oamenilor. Până acum, rolul completului de unificare a practicii era acela de a împiedica instanțele de bun simț să mai dea soluții favorabile.

Avocații (cei sănătoși, normal) nici nu aveau curaj să ceară intepretarea a ceva pentru că era deja previzibilă soluția de unificare: împotriva apărării.

E un bun început… poate ne face Completul de 9 (de dezlegare a unor chestiuni de drept) surprize și la prescripție și chiar dă o soluție legală.

Judecătorii de la ÎCCJ, care au primit competențe speciale de judecată (de ex, la parlamentari și miniștri) le-au primit pentru că s-a considerat că se asigură o protecție sporită a acestora de abuzuri, prin calificările sporite ale lor, nu o PARADEALĂ mai abitir ca la instanțele inferioare.

PS – Unii chiar sunt competenți. Azi, premiul I cu coroniță: Simona Neniță, care a refuzat să achieseze la opinii deplasate, în afara cadrului legal și nu s-a raliat trioului de aur”, a transmis Ingrid Mocanu pe Facebook.

Te-ar putea interesa și: