Din punctul său de vedere, Lia Olguța Vasilescu ar fi perfectă pentru a-i lua locul Vioricăi Dăncilă, asta o arată descrierea fotografiei postate de aceasta pe site-ul de socializare.

''Cu o adevărată luptătoare, cea fără de teamă, care nu știe ce este compromisul cu Statul Paralel. Cu Lia Olguta Vasilescu, la Antena 3. Olgutza Premier!'', a scris Mocanu pe Facebook.

Olguţa Vasilescu, propusă de PSD în funcţia de ministru al Dezvoltării, a declarat duminică seara, la Antena 3, că ar putea fi adoptată ordonanţă de urgenţă care să-i dea termen preşedintelui pentru numirea miniştrilor propuşi de către premier.

Olguţa Vasilescu a declarat că legislaţia este deficitară pe acest subiect.

Ea a spus că, având în vedere refuzul lui Klaus Iohannis de a accepta propunerile de miniştri făcute de Viorica Dăncilă, ar putea fi adoptată ordonanţă de urgenţă care să stabilească termenul în care preşedintele e obligat să ia decizia privind numirea miniştrilor.

”Va fi ordonanţă de urgenţă că dumnealui trebuie să respecte un termen. Dacă nu acceptă acel termen, vom merge la Curtea Constituţională”, a explicat Olguţa Vasilescu.