„Guvernul a adoptat OUG pentru modificări la legile justiției. Cele 3 legi ale justiției, dacă este să mă exprim într-o formulă mai accesiblă, modificări la ordonanța 7 care la rândul ei a adus modificări la legile justiției. Doamna prim ministru a avut o întrevedere cu reprezentanți ai CSM și magistraților, președinta asociației magistraților din România, președinta asociației procurorilor din România, șeful Inspecției Judiciare.

Ascultând argumentele și contraargumentele, văzând reacțiile din societatea civilă, la respectiva întrevedere au fost convenite următoarele 5 modificări.

În primul rând abrogarea prevederilor art. 54, adică se revine la reglementarea anterioară, în sensul că procurorii de rang înalt pot deveni doar procurorii. Avizul consultativ va fi emis în continuare de secția de procurori din CSM. A doua modificare. Abrogarea unui aliniat din art. 57 care interzicea delegările în funcțiile de rang înalt. A treia modificare, renunțarea la motivul pentru care putea fi pierdută calitatea de magistrat, dacă se pierdea ceea ce se numește buna reputație. A patra modificare vine din direcția specialiștilor din informatică, IT-iști, care au invicat că deși prestează activități similare, primesc o salarizare diferită. Modificarea constă în faptul că IT-iștii vor avea același grad de salarizare pentru că sunt specialiști în domeniu. A cincea modificare, ca propunere de la Inspecția Judiciară. Eu ca ministru să pot începe cercetarea displiniară fără să fiu subiect al cercetării disciplinării. Este vorba despre o corelare legislativă.

Proiectul de ordonanță a fost postat pe pagina de internet a Ministerului justiției, a fost transmis la CSM. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că, în şedinţa de Guvern de marţi, se vor adopta modificările propuse la OUG 7/2019.”, a declarat Tudorel Toader.

Te-ar putea interesa și: