Eugen Teodorovici a reacționat cu privire la subiectul privind posibilele tăieri de salarii și concedieri.

”Aș vrea să dau un răspuns mai ales celor care încearcă să insinueze sau celor care vor să ia mai mulți bani de la stat. Cred că orice familie, orice om încearcă să-și stabilească cheltuielile într-o logică normală. Chiar dacă ai bani și poți să faci o eficientizare a cheltuielilor pe care le ai de făcut, atunci trebuie să o faci. Ce face Ministerul Finanțelor, am spus clar că sunt date niște limite până la final de an. Fiecare minister în parte, orice agenție publică, trebuie să facă o analiză, și dacă sunt astfel de cheltiueli să și le adapteze în mod corespunzător. Nu înseamnă că această solicitare s-a făcut pentru că până la final de an nu există și contestații”, a comentat Teodorovici după reuniunea cu primarii sectoarelor.

El a explicat că până la final de an sunt bani. „Sunt bani și pentru ce ne-am angajat că avem de făcut, atât în investiții cât și alte cheltuieli legate de viitorul românilor, pensii sau salarii, dar repet, dacă totuși o cheltuială publică poate fi ajustată într-un mod logic de ce să nu se facă? Nu se va face nicio reducere de personal. Nu există așa ceva! Nu știu de unde ați scos acest lucru!” a mai spus Orlando Teodorovici.

Senatorul USR Vlad Alexandrescu a publicat, pe pagina sa de Facebook, un document prin care Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, a cerut în mod expres ”reducerea numărului de angajați și/sau reducerea cuantumului unor drepturi salariale” tuturor instituțiilor publice din țară.