Încep să vină banii pentru plata facturilor la energie. Este vorba despre ajutorul ce va fi acordat în 2023, de 1.400 de lei, sub forma a doua tranşe a câte 700 de lei.

Care sunt regulile în cazul românilor care au în buletin aceeaşi adresă de domiciliu?

Totuşi, românii trebuie să ţină cont şi de câteva reguli importante cu privire la acordarea acestor sume.

Una dintre ele vizează persoanele care locuiesc mai multe la aceeaşi adresă de domiciliu.

Potrivit detaliilor oferite de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în cazul în care mai mulţi români au aceeaşi adresă în buletinul de identitate, sprijinul se va acorda o singură dată per loc de consum.

Pe cardul emis de autorităţi vor fi trecute numele tuturor beneficiarilor care au aceeași adresă de domiciliu.

Factura poate să fie pe alt nume decât cel al beneficiarului care locuiește la adresă. Adresa locului de consum trebuie să coincidă cu domiciliul beneficiarului (sau domiciliul declarat al acestuia), au mai explicat reprezentanţii MIPE.

Ce trebuie să ştiţi despre ajutorul pentru încălzire?

Acest ajutor venit de la stat are forma unui card emis pe suport de hârtie, cu care se pot plăti facturi de energie (total sau parțial). Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare.

Cu ajutorul acestor sume de bani se pot achita facturile pentru electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Plățile se fac prin mandat poștal. Nu se pot efectua mai mult de 8 plăți/loc de consum pe durata programului de sprijin.

Ajutorul nu se consideră venit și nu afectează:

  • venitul minim garantat;
  • alocația pentru susținerea familiei;
  • statutul consumatorului vulnerabil de energie.

Sumele alocate celor două tranșe nu pot fi preschimbate în bani și nu pot fi folosite pentru plăți prin mandat poștal către alte destinații decât plata facturilor de energie.

Modalitatea de plată a facturilor pentru încălzire

Plăţile se pot efectua la orice subunitate a Poștei Române sau la poștașul care a sosit la domiciliul beneficiarului.

Se completează plata prin mandat poștal, către contul furnizorului de energie (ori al asociației de proprietari/locatari). Ulterior, se va primi dovada plății, pe care este scrisă suma rămasă după efectuarea plății, valoarea plății/plăților efectuate și furnizorul/furnizorii către care s‑a efectuat plata.