Omul de afaceri Remus Rădoi e așteptat la Poliția Caracal pentru audieri. Acesta a fost chemat să dea explicații privind solicitarea fostului comisar -șef al IPJ Olt Nicolae Alexe de a găsi mașina lui Gheorghe  Dincă.

Cu doar o zi în urmă, acesta a oferit mai multe informații despre caz, la Antena 3. Rădoi s-a declarat convins că Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu sunt moarte.

„”Studiind profilul criminalului pare-se că la momente de criză ar fi capabil să scape de victimă, în condițiile în care victima arată clar o lipsă de cooperare și capacitatea de a da informații către organele de anchetă în cazul în care ar fi scăpat de la dumnealui. Or, în situația în care se pornise deja acea presiune mediatică, probabil criminalul a simțit pericolul și a trecut la lichidarea ei”, a spus Remus Rădoi la Antena 3.

Rădoi nu exclude ca Gheorghe Dincă să fi avut complici.

„Având în vedere trecutul dumnealui și faptu că se pare că pe zona Italia a acționat într-o formă de grup organizat, e adevărat restrâns, este posibil ca și aici să fi avut terțe persoane cu care conlucra, dar momentan date certe nu există”, a adăugat acesta.