Ministrul Sănătății a explicat, pentru B1 TV, măsurile la care lucrează Guvernul pentru a fi aplicate după 15 mai, când trecem de la starea de urgență la starea de alertă. Ministrul spune că va fi nevoie de un echilibru, căci relaxarea restricțiilor trebuie făcută de așa manieră încât să nu pierdem controlul asupra răspândirii COVID-19. Tătaru a mai spus că Executivul așteaptă de la șefii spitalelor numele celor care au fost în prima linie de luptă cu virusul, astfel încât aceștia să primească bonusul de 2.500 de lei promis la salariu.

Anunțul lui Tătaru

„Încă mai suntem în stare de urgență și azi, și mâine. Guvernul caută o stare administrativă care să poată controla ce se poate întâmpla zilele viitoare. Vrem să relaxăm restricții pe care le-am avut, dar trebuie să avem pârghii dacă vedem o creștere a numărului de cazuri. În Franța, Germania, țări care au relaxat, se înregistrează creșteri. Coreea de Sud, care e un succes, a decis totuși închiderea iar a restaurantelor și cluburilor.  După decizia CCR s-au căutat forme legislative de introducere a stării de alertă. Am așteptat și decizia Curții de azi. Vom căuta pârghiile necesare pentru a controla situațiile neplăcute ce pot apărea. E prematur să deschidem terasele. Legea (Stării de alertă) trebuie întâi promulgată de președinte. După 14-20 de zile, în funcție de evoluția epidemiei, putem veni cu alte măsuri de relaxare. Președintele a spus că nu va prelungi starea de urgență, dar dacă se impuse, se poate lua și această decizie. Nu vom opri anchetele epidemiologice, evaluarea persoanelor posibil infectate, testarea; pe regiuni, pe categorii de vârstă vom evalua procentul persoanelor care s-au recuperat. Am discutat cu ministrul Fondurilor Europene, așteptăm de la spitale numele persoanelor care vor primi bonusul la salariu. Șefii trebuie să dea numele celor care au luptat în prima linie, care au intra în contact cu pacienți COVID-19”, a declarat Nelu Tătaru.

De asemenea, ministrul a vorbit și la Europa FM cu privire la noile măsuri ce urmează să fie implementate.

”Preşedintele Klaus Iohannis a decis să nu mai prelungească starea de urgenţă. Noi suntem la începutul pantei descendente a curbei, suntem într-un moment în care, dacă am gestionat perioada sărbătorilor Pascale, perioada de 1 – 3 mai, urmează să putem gestiona şi momentul relaxării, 15 mai. Pentru a putea gestiona acest moment, trebuie să relaxăm progresiv, gradual. Starea progresivă graduală trebuie să se desfăşoare într-o anumită stare administrativă pentru a putea gestiona şi momentele neplăcute care  pot interveni. Este un moment în care Guvernul României a gândit ca în perioada cre va venisă fie o stare de alertă în care să putem controla evoluţia ulteroară şi în funcţie de creşterea numărului de cazuri noi, a deceselor, să putem gestiona, la un moment dat, apariţia unui focar nou. Să vedem forma finală a legii şi apoi vom avea un punct de vedere”, a declarat Nelu Tătaru, miercuri, la Europa FM.

Guvernul va lua o decizie

Tătaru spune că, deşi ne aflăm pe panta descendentă a pandemiei, aceasta nu s-a încheiat şi că târziu în noapte sau joi, Guvernul va lua o decizie.

”Ministerul Sănătăţii a evaluat şi a elaborat în această perioadă de 2 luni, proceduri pentru a putea gestiona pandemia. Suntem pe o pantă descendentă în care încercăm să controlăm pandemia. Această pandemie nu se termină şi nu se va termina acum. Chiar dacă mergem pe pantă descendentă, vedem, în continuare, un număr de cazuri noi. Rămâne să putem gestiona tot ce se întâmplă în Terapiile Intensive. Nu putem gestiona, dacă nu putem restricţiona un focar în derulare sau nu putem identifica, izola şi trata şi testa chiar, anumite persoane care prezintă simptomatologie. Modelul de carantină dat de ministrul Sănătăţii este cel care a certificat sau a legiferat posibilitatea carantinării. În condiţiile în care noi ne pregăteam să dăm o altă formă a carantinării, prin izolare la domiciliu controlată, rămâne principala armă în a izola un potenţial infectat. Rămâne ca mâine sau astăzi, târziu în seară, la nivelul Guvernului, să luăm o decizie, după ce avem forma finală a legii. Dar nu putem lăsa ca într-o pandemie să gestionăm politic criza. Orice aglomeraţie mai mare, că este terasă, restaurant sau un grup mai mare de persoane care se întâlnesc şi stau înseamnă şi o  recativare a unor focare”, a mai spus Tătaru.

Întrebat dacă îi pare rău că nu se prelungeşte starea de urgenţă, ministrul Sănătăţii a declarat că rămâne de văzut dacă populaţia a învăţat care sunt precauţiile.

”Îmi pare rău că nu am învăţat de la aceste două luni cum să gestionăm şi ce înseamnă spirit civic la fiecare dintre noi şi îmi pare rău că politicul nu a înţeles că acolo unde este sănătate sau învăţământ nu ar trebui să existe ingerinţe. Nu a învăţat factrul politic şi în al doilea rând rămâne să vedem dacă populaţia a învăţat acele precauţii, acele reguli de igienă, distanţarea socială în continuare, până când vom spune că pericolul a trecut”, a declarat Tătaru.

Camera Deputaţilor dezbate, miercuri, Legea privind starea de alertă, adoptată marţi de Senat.