Victor Ciutacu împlinește 10 ani de când se află la postul de televiziune România TV. Cu această ocazie, a spus care sunt cele mai dragi momente din această perioadă.

Victor Ciutacu, despre disputele cu Traian Băsescu

Jurnalistul a povestit că i-a plăcut foarte mult atunci când la el în studio a venit fostul președinte Traian Băsescu și, în ciuda disputelor pe care le avuseseră până în acel moment, au reușit să poarte o conversație civilizată.

„O emisiune care mie mi-a plăcut foarte mult a fost când a venit prima dată Traian Băsescu la mine în studio. Nu mai era președinte. După ce ne-am spurcat 15 ani în toate felurile, ne-am făcut de balamuc unul pe celălalt, prin atacuri reciproce la activitatea publică și personală, într-o seară, când eram într-o altă emisiune, în care făceam pe analistul, a intervenit Traian Băsescu.

Am intrat într-o conversație decentă și civilizată cu el. La sfârșitul emisiunii, în direct fiind, l-am întrebat, într-o doară, dacă ajunge vreodată în viața asta la mine-n emisiune. A zis că da, cu cea mai mare plăcere, să stabilim detaliile”, a spus acesta într-un interviu pentru DC News.

Toți se așteptau ca fostul preşedinte şi realizatorul TV să se certe în direct

Toată lumea a fost extrem de surprinsă atunci când cei doi nu s-au certat deloc pe parcursul emisiunii, a adăugat Victor Ciutacu.

„S-au stabilit detaliile, s-a făcut făcut promo-ul de rigoare și a venit ăl bătrân, tăticule, toată lumea se aștepta să fie cu săbii, cu topoare, cu tot, după poveștile dintre noi, după toate campaniile mele derulate împotriva lui, era momentul zero, T 0.

Fiecare aștepta lovitură sub centură de la celălalt. Au fost două ore în care curgeau apele pe mine, dar și pe Băsescu. A venit cu jumătate de oră mai devreme, l-am invitat la mine în birou, am fumat împreună niște țigări și, exact când ne-am ridicat de pe scaune să mergem în studio, se uită Băsescu la mine și zice: toată lumea așteaptă măcel, ce facem?

Zic: vă spun cât se poate de sincer, dacă vreți și dacă convenim așa, vreau să avem o discuție serioasă, așezată, fără să ne menajăm. Și Băsescu a început să zâmbească, a tras un fum din țigară și a zis: hai să-i dezamăgim pe toți și să le dăm o emisiune deșteaptă.

Lumea a fost foarte surprinsă la sfârșitul celor două ore că nu ne-am dat cu răngile în cap”, a povestit realizatorul de televiziune.