Emmanuel Saez este economistul care, alături de Piketty, a dezvoltat cel mai mult ideea că, în societatea americană, inegalitatea de venituri a crescut considerabil în ultimele decenii. Conform acestuia, dacă în anii ’70 circa 1% din populație realiza 10% din veniturile existente la nivelul întregii țări, 42 de ani mai târziu, în 2012, acei 1% câștigau 20% din veniturile anuale din SUA. În opinia lui, o mare parte din această diferență se datorează, într-adevăr, și salariilor mai mari pe care le primesc cei cu funcții de conducere în companii sau câștigurilor obținute de antreprenorii de succes.

Interesant de văzut este, însă, dacă nu cumva această creștere a inegalității economice se întâmplă doar la nivelul veniturilor sau, mai mult, odată cu ea au crescut și disparitățile la nivelul avuției deținute de oameni. Motivul? Pe lângă creșterea diferențiată a veniturilor, acest fenomen are drept explicație, scăderea capacității de economisire a oamenilor simpli, clasa de mijloc și cei considerați cei mai săraci: „Creșterea îndatorării este motivul principal din spatele erodării averii a 90% din familii. Foarte multe familii din clasa de mijloc dețin case și au pensii, dar mult prea multe au, de asemenea, ipoteci și credite de consum mult mai mari sau împrumuturi pentru educație care, desigur, trebuiesc înapoiate… Astăzi, cele mai bogate 1% dintre gospodării economisesc circa 35% din venitul pe care îl câștigă, în vreme ce 90% dintre familii nu economisesc practic nimic… Dacă inegalitatea veniturilor rămâne ridicată și rata economisirii majorității gospodăriilor rămâne scăzută, atunci diferențele de avere vor continua să crească“. De ce s-a întâmplat asta? Oameni au fost motivați, de-a lungul timpului, să cheltuiască banii câștigați, să se împrumute de la bănci și nu au fost nicio clipă încurajați să „strângă bani albi pentru zile negre“.

A urmat, în mod natural, creșterea nivelului de îndatorare, care, temporar, a fost dublată de creșterea valorii activelor gospodăriilor, datorită bulelor din piața de capital în anii ’90 și a celei din piața imobiliară de la începutul anilor 2000, care mai apoi s-a prăbușit odată cu recesiunea dintre 2007 și 2009, sărăcindu-i și mai mult pe acești ‘90%. Acum rămâne să ne întrebăm cine au fost promotorii acestui stil de viață, în care oamenii au fost descurajați să economisească, „ajutați“ să se îndatoreze și să devină mai săraci? Răspunsul este simplu: tot de către socialiștii care le plâng astăzi de milă și caută noi politici guvernamentale prin care să reducă aceste inegalități. De la J.M. Keynes, care mereu se îngrijora că oamenii ar putea economisi prea mult, până la guvernatorii Federal Reserve, toți socialiștii au avut un rol important în apariția acestei situații. Din momentul în care s-a renunțat la etalonul aur, toată logica economisirii a fost dată peste cap. Astăzi valoarea banilor este constant erodată de inflație. Astfel, populația se reorientează către consum în supermarket-uri, mall-uri și investiții în acțiuni sau alte active riscante. În anii 70, înainte de abandonarea etalonului-aur, rata economisirii în SUA era de peste 12,5%. Anul acesta este 5,4%, dar doar fiindcă economia a trecut recent prin criză – în timpul anilor de boom, ea a coborât la 2%.

Acest comportament pauperizant este cauzat și de politica băncii centrale, de măsurile guvernului de a stimula consumul și creditarea, în fine, de toate poveștile pe care le auzim și în România. Politica monetară generează bule și îi forțează pe oamenii obișnuiți să devină niște participanți la jocuri de noroc și nimic altceva. Acestea distorsionează structura capitalului, economia și, cel mai important, valorile oamenilor, ceea ce duce la crearea unor generații din ce în ce mai sărace. După care, bineînțeles, dacă îi ascultăm pe socialiști, e nevoie de mai multă tipărire de bani pentru a rezolva problema!

Bogdan Glăvan,

Profesor de economie, autorul blogului www.logec.ro

Te-ar putea interesa și: