Ca orice industrie, cea de fashion are nevoie de resurse, iar cum consumerismul este un fenomen real iar oamenii cumpără haine la impuls, mediul înconjrător are de suferit.

Silvia Șerban este unul dintre puținii designeri din România care s-a alăturat conceptului mondial de upciclyng în modă.
Silvia are o vastă carieră în această breazlă și mărturisește că primele sale colecții erau făcute din haine reconstruite. Acum aceasta își propune ca sustenabilitatea și economia circulară să facă partă din vocabularul creatorilor de haine.

“Mi s-a făcut dor de ce făceam în trecut, să decosntruiesc haine. Am conceput o prezentare în care propuneam o structură de departamente de creație și ateliere care să folosească metoda up-ciclyng la un nivel mare. Am trimis prezentarea la Zara, dar răspunsul a fost „este frumos, însă din păcate este prea scump și nu avem resurse”. Nu este meritul meu că Zara face acum colecții din stocurile deja existente, dar nu am fost desurajată. Într-adevăr este scump și complicat însă am început să caut soluții. Acesta este drumul pe care vrem să mergem. Poate nu vom schimba lumea, nu toată, dar cu siguranță vom reuși să cream un limbaj prin care frumusețea și responsabilitatea socială să stea la masă. Între acești doi termeni suntem noi, designerii”, a spus designerul la conferința „Viitorul este (Inter)Schimbabil”.

“Designerii schimbă lumea. Ei își imaginează lumi minunate care nu există încă și pe care le îmbracă în tot felul de forme. Felul în care noi designerii alegem propunerile vestimentare cred că paote schimba viitorul”, a spus aceasta într-o discuție pe tema sustenabilității din cadrul Cartierului Creativ al RDW 2019.

Te-ar putea interesa și: