Comuna Botoşana, din judeţul Suceava, nu are asistaţi social. Statutul localnicilor este cu atât mai interesant cu cât în localitate există un număr foarte limitat de locuri de muncă, cel mai mare angajator fiind statul. În judeţul Suceava sunt doar două comune cu zero asistaţi social. Este vorba despre Dărmăneşti şi Botoşana. Cea din urmă a rămas fără asistaţi în anul 2007. E drept că nici până atunci nu erau multe persoane care să stea cu mâna întinsă la stat.

„Până în 2002, Botoşana a făcut parte din Comăneşti. În 2002 s-au separat. Asistaţii social au fost preluaţi, în mare parte, de Primăria Comăneşti. Atunci erau 96 de asistaţi social. Ulterior, la Botoşana, au rămas 6, care între timp  au renunţat”, a declarat primarul comunei, Ioan Ghiaţă, potrivit Adevărul.ro.

Alesul local spune că primăria i-a dezvăţat pe localnici să aştepte ajutorul social. Primarul a refuzat să încurajeze nemunca şi a solicitat să se facă plata ajutorului social doar dacă beneficiarii puneau osul la treabă, aşa cum cere legislaţia. Nu li se cerea decât să-şi facă orele de muncă în folosul comunităţii.

Greu de crezut, însă  primăria regretă că nu are asistaţi pentru că n-are pe cine să pună la treabă în comună, la curăţat şanţuri şi îndepărtat zăpada, văruit copacii. Regretă şi localnicii care au nevoie de ajutor în gospodărie şi nu găsesc forţă de muncă.

„Când eram tânăr, era ruşine să fii asistat social. Nu erai invitat la nuntă şi nici la cumetrie. La noi oamenii sunt gospodari, se vede după case”, a spus un localnic.