Centenarul Marii Uniri a dat prilejul politicienilor din Galaţi să organizeze duminică, 2 decembrie, în holul central al Universităţii „Dunărea de Jos”, o petrecere exclusivistă din bani publici.

Ideea de Centenar a fost prezentă doar prin câteva afişe ale unor personaje istorice şi câteva steaguri. În rest, a fost o petrecere cu circuit închis.

Finanţarea petrecerii a fost asigurată de Ministerul Culturii.

Astfel, la minister a fost depus un proiect de către o asociaţie. Fundaţia se numeşte „Andreiana Juventus”, este din Galaţi, iar potrivit datelor de înscriere din registrul asociaţiilor şi fundaţiilor este, de fapt, a Consiliului Local Galaţi, scrie Adevarul.

Conform proiectului depus pentru finanţare la Ministerul Culturii, „Andreiana Juventus” ar fi trebuie să organizeze o gală (denumirea oficială este „Gala Centenarului 2018”), la care să fie invitate personalităţile de prim-rang, din toate domeniile, ale judeţului Galaţi şi să se facă „o rememorare a evenimentelor şi o prezentare a personalităţilor care au legătură cu Marea Unire de la 1918”.

Activitatea menţionată ar fi trebuit să fie esenţa întregului eveniment, însă în cele din urmă s-a materializat doar prin pavoazarea cu drapele naţionale a sălii în care s-a petrecut totul, plus montarea unor mash-uri cu chipurile a 100 de mari înaintaşi (care au fost desenate fără bani de copiii de la o serie de şcoli din Galaţi).

Au fost înmânate şi 100 de medalii omagiale legate de Centenar, beneficiari fiind persoanele invitate, printre care, însă, nu s-a numărat vreun erou al neamului, veterani de război sau persoane care au realizat lucruri speciale pentru România sau pentru Galaţi, ci doar politicieni.

Printre cei omagiaţi s-a aflat, spre exemplu, Florin Pâslaru, fost deputat PSD aflat momentan pe „linie moartă” pentru că a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI) şi nu a mai avut dreptul să candideze la o funcţie publică. În rest, de cei 200.000 de lei oferiţi de Ministerul Culturii, s-a organizat o petrecere pentru 200 de persoane, cu mâncare, băutură şi chelneri, la care au fost invitaţi doar politicienii locali de vârf, plus câteva personaje atent alese (de la Combinat, Arhiepiscopie samd).

 

Cetăţenii obişnuiţi nu au avut acces la eveniment, iar agenţii de pază postaţi la intrarea în impozantul sediu central al Universităţii de stat din Galaţi i-au trimis la plimbare, pe un ton jignitor,  pe cei care care au încercat să afle ce se petrece în interior. Unul dintre aceste momente a fost filmat de gălăţeanul Gabriel Ghimpu, care a postat totul pe contul său de pe o reţea de socializare.

Din imagini se poate vedea cum gălăţeanul încearcă să afle ce se întâmplă la amintita petrecere finanţată din bani publici, însă este împins afară, sub pretextul că „este un eveniment privat”.

Mai mult decât atât, unul dintre reprezentanţii organizatorilor îi spune, pe un ton necivilizat, să plece: „Du-te, mă, de aici! Hai, mă, du-te jos! Cum de ce? De aia! Domnii de de acolo sunt învăţaţi să acţioneze în forţă (N.R.: agenţii de pază). V-am pus în temă, da? Mergeţi pe faleză, este un spectacol plătit de Primărie, aici se desfăşoară o activitate a Primăriei Galaţi, organizată pe bază de invitaţie”.

Filmarea a stârnit numeroase reacţii pe internet, gălăţenii criticând dur faptul că politicienii cheltuie banii publici pe petreceri exclusiviste, în timp ce 10.000 de locuitori ai oraşului tremură în apartamente deoarece Primăria nu a mai pornit sistemul centralizat şi nici nu a rezolvat investiţia în microcentralele de cartier care să preia serviciul public.

„Andreiana Juvents”, fundaţia prin care s-a organizat petrecerea, a fost constituită în 2001, membrii ei fondatori fiind Consiliul Local Galaţi, Episcopia „Dunării de Jos” (singura entitate din grup care nu face parte din rândul administraţiei publice), Transurb, Ecosal Prest, Construcţii şi Reparaţii, Apaterm şi Administraţia Pieţelor Agroalimentare.

Ulterior, după o serie de proiecte sociale care au stârnit controverse (mai ales în privinţa acordării unor burse pentru studii în străinătate, cei mai mulţi dintre beneficiari fiind copiii unor politicieni locali), fundaţia a fost folosită pentru a masca reducerile de personal cerute de Guvernul Boc. Aproape 200 de oameni, teoretic daţi afară din administraţia publică şi din instituţiile de cultură locale, au fost angajaţi de fundaţie, care primea bani necesari achitării lefurilor tot de la Primărie, sub forma unor finanţări pentru „programe sociale”.

 Între timp, „Andreiana Juventus” a devenit interfaţa prin care sume importante din banii oraşului Galaţi sunt dirijate către diverse entităţi, prin contracte controversate. Bunăoară, în zilele premergătoare Zilei Naţionale a României, fundaţia amintită a plătit unei instituţii de media câteva mii de lei pentru distribuirea pe Facebook a unor comunicate. De asemenea, aceeaşi fundaţie intermediază şi finanţarea (banii venind de la bugetul local) a numeroase evenimente cu public şi achiziţii.