Papa spune în scrisoarea de demisie că din cauza vârstei înaintate nu mai poate îndeplini această funcţie. “Mintea şi trupul meu s-au deteriorat în aşa fel încât  trebuie să îmi recunosc incapacitatea de a îndeplini în mod corespunzător misiunea care mi-a fost încredinţată”, spune acesta. Scaunul papal va rămâne vacant până la alegerea unui succesor, a precizat Vaticanul. Un oficial al Vaticanului a spus că se aşteaptă ca perioada dintre abdicarea lui Benedict al XVI-lea şi alegerea succesorului acestuia să fie cât mai scurtă cu putinţă.

Cine este Papa Benedict al XVI-lea

Născut la 16 aprilie 1927 în Bavaria, Joseph Ratzinger a fost  ales Papă la 19 aprilie 2005 în urma Conclavului din 2005, ca succesor al papei Ioan Paul al II-lea.

El este al optulea papă german. Primul a fost papa Grigore al V-lea (996-999). Ultimul papă cu numele de Benedict, Benedict al XV-lea a servit ca pontif din 1914 până în 1922, pontificatul său fiind legat de Primul Război Mondial.

Alegerea numelui de Benedict are importanță simbolică. Ziua de naștere a noului papă, 16 aprilie, este sărbătoarea Sfântului Benedict Iosif Labre (26 martie 1748 – 16 aprilie 1783), cunoscut ca Sfântul Pelerin.

La 19 ani îşi începe studiile universitare de Teologie. La 24 de ani este hirotonit preot, apoi îşi ia doctoratul, pentru ca la 30 de ani să devina un tânăr preot doctor-docent în Teologie. În 1977 a fost ridicat la rangul de Cardinal.

El a condus oficierea slujbei religioase cu ocazia funerarilor Papei Ioan Paul al II-lea la 8 aprilie 2005. În după-amiaza zilei de 19 aprilie 2005 a fost ales papă, luând numele de Benedict al XVI-lea, ca omagiu pentru Sfântul Benedict din Nursia, întemeietorul ordinului benedictinilor, și pentru Papa Benedict al XV-lea (1914-1922), denumit și „Papă al păcii”.
<iframe width="640" height="480" src="http://www.youtube.com/embed/_pK3h7YhQeI?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Papa Benedict al XVI-lea vorbește fluent germana, italiana, franceza, engleza, spaniola și latina. Este autor al unui mare număr de cărți și monografii pe teme religioase, de morală și filosofie. În timpul întregii sale activități de până acum a rămas fidel principiilor sale morale și religioase, apărând cu consecvență dogmele Bisericii Catolice, ceea a determinat pe unii comentatori să-l situeze în aripa conservatoare a bisericii.

SE POATE RETRAGE PAPA
Sfântul Părinte se poate retrage dacă doreşte aceasta. Codul de Drept Canonic spune: "Dacă se întâmplă ca un Pontif Roman să demisioneze din funcţia sa, se cere pentru validitate ca gestul retragerii să fie făcut liber şi exprimat în timp util, dar nu în sensul că ar trebui să fie aprobat de cineva" (CIC 332, 2). Cu toate acestea, când un Papă este ales ca Succesor al Sfântului Petru, Biserica se aşteaptă ca el să rămână în funcţie până la moarte.

Istoria Bisericii înregistrează totuşi câteva cazuri de Papi care s-au retras din diverse motive, iar unii au fost daţi jos din diferite motive. Primul Papă care a demisionat a fost Sf. Papă Ponţian, ales Succesor al Sfântului Petru la 21 iulie 230. În timpul persecuţiei creştinilor sub împăratul Maximinus Trax, Sf. Ponţian a fost exilat în Sardinia şi condamnat să lucreze în minele de sare, din care nimeni nu scăpa cu viaţă. De aceea el s-a retras din poziţia de Papă la 28 septembrie 235, permiţând alegerea unui nou Papă, Sf. Anteros, care să conducă Biserica. Sf. Papă Ponţian a murit ca martir în 236 sau 237, fie în urma bolii fie din cauza bătăilor suferite.
Primul Papă care a demisionat cu forţa

Pe de altă parte, Sf. Papă Silveriu, care a fost consacrat la 1 iunie 536, a fost primul Papă demisionat cu forţa. În martie 537, împărăteasca bizantină Teodora l-a capturat pe Papă şi l-a scos din Roma pentru că nu a aprobat numirile de Episcopi eretici pe care ea le făcuse. Papa a fost exilat în insula Palmaria, unde a rămas prizonier până la moartea sa, la 11 noiembrie 537. După ce Papa Silveriu a fost declarat "demis", clerul şi poporul din Roma l-au ales Papă pe Vigiliu, care a fost consacrat la 29 martie 537. El a rămas în scaun pentru că împărăteasa îl plăcea.

O situaţie similară s-a petrecut cu Sf. Papă Martin I, consacrat Papă în iulie 649. Acest Papă s-a opus încercării imperiului bizantin de promovare a ereziei monoteliste şi numirii de Episcop eretici. Împăratul a ordonat răpirea Papei Martin, care a fost adus la Constantinopol, demis, condamnat şi exilat. El a murit în Crimeea, la 16 septembrie 656, lipsit de lucrurile minime necesare traiului. De fapt Sfântul Papă Martin I este ultimul Papă care a murit ca martir.
Unicul Papă ce a avut această funcţie de trei ori

Papa Benedict al IX-lea este unicul Papă ce a avut această funcţie de trei ori în viaţă. El a fost nepotul Papei Benedict al VIII-lea (1012-1024) şi al Papei Ioan al XIX-lea (1024-1032), şi membru al unei puternice familii. La moartea Papei Ioan al XIX-lea în 1032, tatăl lui Benedict, Alberic, a provocat alegerea sa de către clerul roman prin mită, manipulare şi ameninţări. Benedict era foarte tânăr, fără experienţă şi de asemenea fără cunoştinţe bisericeşti. Majoritatea istoricilor citează cu tristeţe papalitatea lui Benedict al XIX-lea ca fiind punctul cel mai de jos din istoria tuturor Papilor. După numeroase intrigi scandaloase, clerul şi poporul Romei l-a forţat să părăsească funcţia, alegându-se un nou Papă: Silvestru al III-lea (fostul Ioan, Episcop de Sabina).

Papa Silvestru al III-lea a fost consacrat la 20 ianuarie 1045. Dar Benedict şi aliaţii săi s-au regrupat şi l-au demis pe Silvestru la 10 februarie acelaşi an, astfel că pontificatul acestuia a fost de 22 de zile. Aşa se face că … ia ghiciţi… Benedict al IX-lea a ajuns din nou Papă. El a fost oficial reinstalat la 10 aprilie 1045. A demisionat după 21 de zile, la 1 mai 1045. Se pare că lui Benedict îi fusese promisă o sumă mare de bani şi o femeie drept nevastă dacă se retrage în favoarea lui Ioan Graţian, arhidiacon al bisericii Sf. Ioan din Porta Latina. Acesta a fost consacrat Papă la 5 mai 1045, ca Papa Grigore al VI-lea. Dar promisiunea nu a fost ţinută, astfel că Benedict al IX-lea şi-a cerut înapoi papalitatea. Regele Henric al III-lea al Germaniei, care era foarte interesat de reformarea Bisericii, a convocat Conciliul de la Sutri în 1046, unde i-a chemat pe Benedict al IX-lea, Silvestru al III-lea şi Grigore al VI-lea. Conciliul s-a reunit la 20 decembrie 1046. Doar ultimii doi s-au prezentat, dar toţi trei au fost demişi. Silvestru şi Grigore au murit în exil. La 23 decembrie, clerul şi poporul Romei l-au ales Papă pe Clement al II-lea, consacrat la 25 decembrie acel an.

Papa Clement al II-lea l-a încoronat pe Henric al III-lea ca Sfânt Împărat Roman. El a decretat că toţi cei vinovaţi se simonie (vânzarea bunurilor spirituale) vor fi excomunicaţi. După ce Henric al III-lea s-a întors în Germania, ghiciţi cine a apărut din nou că vrea să fie Papă? Benedict al IX-lea! La 9 octombrie 1047, Clement al II-lea a murit, otrăvit, probabil de oameni ai lui Benedict al IX-lea. Acesta se instalează ca Papă la 8 noiembrie 1047, tehnic vorbind fiind al treilea său pontificat. Dar Henric al III-lea a intervenit din nou, l-a demis pe Benedict al IX-lea la 17 iulie 1048, atunci fiind consacrat Papă Damasus al II-lea.

Ce s-a întâmplat cu Papa Benedict al IX-lea, cel de trei ori Papă? S-a retras la mănăstirea bizantină de la Grottaferrata, unde s-a căit de păcate, a demisionat şi şi-a petrecut restul vieţii în penitenţă. Deşi povestea vieţii sale este una tristă, din ea a izvorât şi bine. Următorii Papi au introdus numeroase reforme în ceea ce priveşte simonia şi disciplina clerului. Iar în 1059, Papa Nicolae al II-lea a conturat procesul de alegere al Papei, făcându-i pe Cardinali electori papali.
Un alt Papă care a demisionat a fost Sf. Celestin al V-lea
Ales Papă la 5 iulie 1294 şi consacrat la 29 august acel an. El era un călugăr benedictin, ce se bucura de viaţa sa de monah, şi era binecunoscut pentru spiritualitatea sa. Pentru a ieşi dintr-un impas, Colegiul Cardinalilor l-a ales Papă, deşi avea 84 de ani. La această vârstă el însă nu putea face faţă presiunilor Cardinalilor sau nobililor vremii. Drept urmare la 13 decembrie 1294 a demisionat şi s-a întors imediat în mănăstirea sa. Succesorul său, Papa Bonifaciu al VIII-lea, l-a trimis în închisoare pentru a nu exista tentative ale acestuia de a reveni pe tron. (Probabil de teamă să nu se repete povestea Papei Benedict al IX-lea.) Sf. Papă Celestin a murit la 19 mai 1295.
Grigore al XII-lea, ultimul Papă care a demisionat
Papa Grigore al XII-lea (1406-1415) a fost ales Papă într-un timp în care existau doi anti-papi: cel de la Avignon, Benedict al XIII-lea, sprijinit de regele Franţei; şi cel de la Pisa, Ioan al XXIII-lea, sprijinit de cei din consiliul din Pisa. Nici unul dintre aceştia doi însă nu au fost cu adevărat Papi. La Conciliul de la Constanţa, pentru a vindeca rana papalităţii, Papa Grigore al XII-lea a demisionat, la fel Benedict al XIII-lea, iar Ioan al XXIII-lea a fost depus din funcţie pe care nu o avea de fapt; Papa Martin al V-lea (1417-1431) a fost ales ca succesor al Sfântului Petru, urmându-i lui Grigore al XII-lea.

Avem deci de-a face cu o istorie colorată a papalităţii dacă privim spre demisii şi demiteri. Dar sunt multe de învăţat din aceste istorii agitate. În primul rând, dacă un Papă demisionează din funcţia sa, va exista posibilitatea instabilităţii următorului pontificat. În al doilea rând, în timpurile moderne Biserica a fost binecuvântată de Papi cu adevărat sfinţi, care au fost lideri puternici. În fine, în al treilea rând, Biserica a devenit mult mai independentă, liberă de maşinaţiunile politice ale unor conducători lumeşti.
Iată scrisoarea de demisie:

Preaiubiţi fraţi,

V-am convocat la acest Consistoriu, nu doar pentru cele trei cauze ale canonizării, ci şi pentru a vă comunica o decizie de mare importanţă pentru viaţa bisericii.

După ce mi-am scrutat în mod repetat conştiinţa în faţa lui Dumnezeu, am ajuns la certitudinea că, din cauza vârstei avansate, nu mai am forţe pentru a exercita aşa cum se cuvine misiunea petrină (încredinţată de sfântul Petru – n.red.). Sunt foarte conştient că această misiune, prin natura sa spirituală, trebuie dusă la bun sfârşit nu doar cu fapte şi cuvinte, ci şi – în aceiaşi măsură – cu suferinţă şi rugăciune.

Totuşi, în lumea de astăzi, supusă unor transformări rapide şi zguduită de întrebări de profundă relevanţă pentru o viaţă de credinţă, pentru a conduce barca Sfântului Petru şi pentru a anunţa Evanghelia, este nevoie atât de o vigoare a trupului, cât şi a spiritului, vigoare care, în ultimele luni, a slăbit în mine în aşa măsură încât trebuie să-mi recunosc incapacitatea de a-mi îndeplini în mod adecvat misiunea ce mi-a fost încredinţată.

Din acest motiv şi pe deplin conştient de gravitatea acestui act, în deplină libertate, declar că renunţ la misiunea de Episcop al Romei, Succesor al Sfântului Petru, ce mi-a fost încredinţată de Cardinali la 19 aprilie 2005, astfel că, din 28 februarie 2013, orele 20:00, tronul Romei, tronul Sfântului Scaun, va rămâne vacant şi va trebui convocat, prin intermediul celor care au această competenţă, Conclavul pentru alegerea noului Suveran Pontif.

Preaiubiţi fraţi, vă mulţumesc din inimă pentru toată iubirea şi strădaniile cu care m-aţi susţinut în misiunea mea şi vă cer iertare pentru toate defectele mele.

Acum, să încredinţăm Biserica în grija Păstorului Nostru Suprem, Domnului Nostru Iisus Hristos, şi s-o implorăm pe Maria, Sfânta sa Mamă, să-i asiste cu bunătatea sa maternă pe Părinţii Cardinali în alegerea noului Suveran Pontif. În ceea ce mă priveşte, mi-aş dori să servesc din toată inima Sfânta Biserică a lui Dumnezeu şi pe viitor, printr-o viaţă dedicată rugăciunii.

Te-ar putea interesa și: