Ioan Deneș a inspectat localitatea Corod, unde au avut loc inundații, după ce pârâul s-a revărsat. Acesta a vrut să supravegheze modul în care sunt evaluate pagubele din gospodării și din zonele agricole, pentru ca, în funcție de rezultatele evaluărilor, oamenii să primească ajutoare de la stat.

În timpul vizitei, una dintre maşinile din convoiul demnitarului a rămas blocată în noroi. Deneş, ajutat de primarul comunei şi de alţi oameni, a împins autoturismul.

„Acum strângem, curăţăm. A fost multă apă, până aici, sus. Apa a venit în două reprize, ne-am speriat tare. Am stat în prispă, dacă venea mai tare ne urcam în pod, urcam în pod cu scara”, a povestit o localnică.

Primarul comunei s-a plâns, spunând că autoritățile centrale nu au făcut nimic pentru a preîntâmpina producerea inundațiilor în zonă, deși comuna a fost lovită și în urma cu șase ani de două inundații uriașe.

„O mare parte din locuitorii comunei Corod pleacă în străinătate. Noi nu suntem capabili să le oferim o protecţie reală. Din păcate, am avut nenumărate intervenţii. În 2013 am avut două inundaţii de amploare pe care nu o să le uităm niciodată. Digul a fost făcut cu eforturi locale. Am primit sprijin de la Apele Române doar pentru a consolida nişte porţiuni ale digului. Pârâul Corozel are 7 kilometri lungime doar în Corod şi noi nu avem voie să intervenim pe cursurile de apă. Cei de la Apele Române ar trebui să o facă, dar noi am făcut, de pomană, numeroase intervenţii”, a spus primarul comunei Corod, Vasile Cârjeu.

Ministrul Apelor şi Pădurii, Ioan Deneş, a refuzat să spună de ce nu au fost făcute lucrări de apărare până în prezent, însă a promis ca va debloca de urgenţă fonduri guvernamentale pentru realizarea unor diguri. De asemenea, pagubele înregistrate de locuitori vor fi evaluate după retragerea defintivă a apelor.

„Noi putem face evaluarea pagubelor doar când apele se retrag. Fenomenele meteo extreme sunt încă în derulare. Vom propune mai multe proiecte de HG privind alocări de sume importante din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului. Există o discuţie pe care deja am avut-o cu premierul Viorica Dăncilă. Vom aloca sume în regim de urgenţă astfel încât lucrările hidrotehnice afectate să fie reparate, iar în zonele în care nu sunt, să fie construite (…) Împreună cu specialiştii facem o analiză, vedem ce lucrări hidrotehnice sunt necesare, astfel încât să nu se repete inundaţiile. Eu nu vreau să discut ce a fost înainte, eu vreau să ştiu ce va fi de acum înainte”, a declarat, la Corod, ministrul Apelor şi Pădurii, Ioan Deneş, citat de Știridiaspora.ro.