Elena Ceauşescu (născută Petrescu) nu a iubit prea mult şcoala. A urmat trei clase primare, iar în clasa a IV-a a fost declarată repetentă. A renunţat la şcoală, a lucrat o vară-două la câmp, iar în final și-a părăsit satul natal pentru București, unde a stat cu fratele ei Gogu și soția acestuia, Adela.

În Capitală şi-a găsit primul serviciu ca muncitoare necalificată într-o fabrică de produse farmaceutice. Mai târziu, cu ajutorul relațiilor pe care le avea fratele ei, Elena s-a angajat pe un post de ucenică la fabrica de textile Jaquard. După război, ea a devenit laborantă la un laborator chimic.

Odată cu intrarea în Partidul Comunist, viaţa ei a început să se schimbe. În 1945, Elena Ceaușescu  s-a angajat ca secretară la Ministerul de Externe însă a fost demisă pentru incompetență. Tot datorită Partidului Comunist l-a cunoscut şi pe Nicolae Ceauşescu, cu care s-a căsătorit în 1947.

Elena Ceauşescu, doctor în chimie şi vicepremier

Fiind soţia unui personaj de seamă al conducerii PCR, situaţia Elenei trebuia să se schimbe. Drept urmare, s-a dat ordin să se înfiinţeze, în cadrul Facultății de Chimie Industrială, la Institutul Politehnic din București, un curs fără frecvență pe care Elena Ceauşescu l-a urmat pentru a deveni inginer chimist. Ulterior, ea a devenit chiar doctor în chimie, cu teza „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului”.

Elena Ceauşescu s-a putut astfel angaja cu acte în regulă la ICECHIM (Institutul de Cercetări Chimice din București), unde a devenit ulterior director general. Salariul încasat aici de soţia dictatorului era de 6.000 de lei/lună, scrie click.ro.

Nu era însă singurul post care-i aducea venituri Elenei Ceauşescu. În 1983, ea a devenit vicepremier în Guvernul României, condus pe atunci de Constantin Dăscălescu. Salariul primit în această postură era de 15.000 de lei.

Ce făcea soţia dictatorului cu banii

Elena Ceauşescu câştiga 21.000 de lei/lună, însă nu avea neapărat nevoie de ei, pentru că tot luxul îi era asigurat de stat. Istoricii spun că toţi banii erau depuşi la CEC pe numele celor trei copii ai cuplului Ceauşescu şi al nepotului, fiul lui Valentin.

”La început făcea depunerile personal, după care a început să-l trimită ba pe șoferul personal, ba pe coafeză sau pe menajeră”, declară profesorul universitar Lavinia Betea.

Averea Elenei Ceauşescu a dispărut după Revoluţia din 1989. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu aceşti bani sau cu bijuteriile, blănurile, pantofii şi gențile de firmă ale soţiei dicatorului.