UPDATE Un jandarm a fost transportat la Spitalul de Urgență Floreasca, a anunțat ministrul de INterne, Carmen Dan, care a menționat că în această seară în Piața Victoriei au fost trimise mai multe trupe de jandarmi.

Conform unei declarații făcute la un post de televiziune, ministrul de Interne a menționat că 1.000 de jandarmi se află în fața Palatului Victoria.

Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, a declarat că solicită mulțimii din Piața Victoriei să părăsească zona.

”Sunt persoane care se manifestă în limite normale, dar sunt şi unele care aruncă spre jandarmi cu obiecte pirotehnice şi cu obiecte contondente. Facem apel către cei care observă astfel de manifestanţi să se delimiteze de ei. În continuare vom avea aceeaşi atitudine, dar este important să prevenim orice fel de incidente şi să ne asigurăm că toţi aceşti oameni vor ajunge acasă în siguranţă”, a declarat Enache, citat de news.ro

Aproximativ 120.000 de persoane au participat în această seară la protestul organizat în Piața Victoriei din București. După ora 22:30, în fața sediului Guvernului numărul protestatarilor s-a mai dimunat, mai ales după ce au apărut primele incidente. Asupra jandarmilor s-au aruncat petarde, sticle și pietre.
La rândul lor, forțele de ordine au ripostat cu gaze lacrimogene.

Incidentele au fost provocate de un grup de aproximativ 40-50 de persoane aflate în faţa intrării principale a Guvernului. Aceştia au foarte multe torţe, sticle şi petarde, pe care le aruncă spre jandarmi. În acelaşi timp, grupul strigă spre restul manifestanţilor "Nu aşa!".

Stire in curs de actualizare