Strategia premierului britanic Boris Johnson ”de a ieşi sau a muri” din Uniunea Europeană la 31 octombrie a fost vulnerabilizată de evenimentele din ultimele zile, care i-au determinat pe criticii săi să îl descrie ca fiind ”un mic dictator”, şi a agravat incertitudinile legate de cum va decurge Brexitul.

Astfel, Johnson a pierdut majoritatea guvernului conservator în Parlament, a exclus 21 de parlamentari din partid şi nu a reuşit să impună organizarea de alegeri. Ulterior, fratele său şi-a dat demisia din guvern şi Parlament, afirmând că este prins la mijloc între loialitatea faţă de familie şi interesul naţional.

Mai mult decât atât, Ministrul Muncii, Amber Rudd, și-a anunțat sâmbătă seara demisia, din cauza politicii legată de Brexit. Rudd a votat pentru rămânerea în UE la referendumul din 2016, iar demisia sa a a amplificat criza. Duminică, Rudd a negat că acuză guvernul de minciună legată de eforturile de a negocia un acord pentru Brexit, afirmând că doar spune ce a văzut.

Cu toate acestea, Boris Johnson va respecta planul pentru Brexit şi nu va cere extinderea termenului de ieşire din Uniunea Europeană, la un summit de luna viitoare, au declarat duminică doi miniştri din cabinetul de la Londra.

Johnson este hotărât ”să continue planul” de ieşire din UE pe 31 octombrie, cu sau fără un acord de tranziţie, au arătat ei.