Oficialii Uniunii Europene au devenit din ce în ce mai frustraţi din cauza a ceea ce au apreciat a fi o conspiraţie între Guvernul italian şi puternica industrie auto, iar acţiunea în instanţă este cea mai puternică măsură pe care o are la dispoziţie Comisia Europeană pentru a forţa statele să ia măsuri împotriva maşinilor diesel care depăşesc nivelul poluării cu oxid de azot (NOx).
Este interesant de observat că acțiunea împotriva Italiei are de fapt ca țintă grupul FCA (Fiat Chrysler Automobiles), singurul care are în componență mărci americane și nu deține fabrici în Germania, statul în care se află sediul central și multe uzine ale concernului Volkswagen. De asemenea, cel mai vocal acuzator al Italiei și al FCA este chiar ministrul german al transporturilor. Chiar dacă și alte state se află sub lupa oficialilor CE în privința posibilei acoperiri a marilor producători auto care produc vehicule cu rezultate „mincinoase” la testele de emisii, cazul Italia pare cel mai des menționat în comunicările CE. Deși este posibil ca mașinile Fiat, Alfa Romeo, Lancia, Jeep și Chrysler vândute în Europa să merite atenția specialiștilor în sisteme de păcălire a testelor, modul în care apar noi informații despre potențialele acțiuni neconforme ale Italiei și ale grupului FCA este cel puțin ciudat pentru cei care au urmărit evoluția scandalului Dieselgate. Acțiunile CE par mai degrabă o „plată” pentru condamnarea grupului european Volkswagen de către americani, iar ținta cu componentă americană din Europa cel mai simplu de atins este, fără doar și poate, grupul Fiat Chrysler Automobiles (FCA). Un alt grup american care ar fi putut fi ținta polițelor plătite de europeni, Ford, are uzine în Germania și, probabil de aceea, pare ocolit de verificări și eventuale acuze.

Ne este mai puțin adevărat că Italia nu a reuşit să convingă CE că dispozitivele care permit maşinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor dar nu şi în timpul operaţiunilor normale sunt justificate, susţin sursele. Acestea au adăugat: „Ei (autorităţile italiene) încă trebuie să furnizeze informaţii suplimentare care să ne convingă că dispozitivele utilizate de modelele Fiat sunt justificate şi prin urmare pot fi considerate legale”. 

Şi procurorii francezi au deschis în martie o anchetă privind posibile încălcări ale standardelor privind emisiile vehiculelor diesel produse de Fiat Chrysler Automobiles. 

 

FCA, care este deja investigată în Marea Britanie şi SUA, a precizat că a fost informată de decizia procurorilor, dar maşinile sale diesel îndeplinesc toate reglementările privind emisiile. 

Într-o declaraţie a FCA se arată că „vehiculele diesel produse de companie îndeplinesc toate reglementările privind emisiile” în Italia, unde este sediul subsidiarei sale europene. Dar grupul italo-american nu făcut privind precizări privind modelele investigate în Franţa. Totuşi, FCA a dat asigurări că „va continua să coopereze cu autorităţile competente şi este încrezătoare că problema va fi clarificată la timpul potrivit”. 

Recent, Ministerul Transporturilor de la Roma a anunţat că testele efectuate în Italia asupra vehiculelor diesel cu motoare Euro 5 nu au arătat încălcări ale standardelor privind emisiile sau prezenţa unui software care să permită maşinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu şi în timpul operaţiunilor normale. 

Au fost testate 18 vehicule de la diverşi producători auto, inclusiv şapte modele de la Fiat Chrysler Automobiles (FCA), reprezentând 70% din vehiculele diesel cu motoare Euro 5 care circulă în Italia. 

„În urma efectuării testelor, nu s-au descoperit dispozitive ilegale care să încalce reglementările din UE privind emisiile”, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor din Italia. 

Raportul vine după ce ministrul german al transporturilor, Alexander Dobrindt, declara că Uniunea Europeană trebuie să se asigure că maşinile Fiat Chrysler care încalcă reglementările privind poluarea sunt retrase de pe piaţă. 

„Autorităţile italiene ştiau de câteva luni că Fiat, în opinia experţilor, utilizează dispozitive ilegale. Până acum, Fiat a refuzat să participe la clarificarea problemei, prin urmare Comisia Europeană (CE) trebuie să se asigure că este organizată o rechemare pentru vehiculele Fiat”, a afirmat Dobrindt. 

Recent, FCA a recunoscut că autorităţile din SUA şi din alte state investighează producătorul auto italo-american pentru posibile încălcări ale standardelor privind emisiile vehiculelor diesel. 

 

Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA (EPA) a acuzat în ianuarie FCA că din 2014 foloseşte un soft care a permis un nivel excesiv al emisiilor la peste 100.000 de camioane şi SUV-uri cu motoare diesel. FCA a încălcat reglementările instalând şi ţinând secret un soft la motoarele modelelor Jeep Grand Cherokee şi Dodge Ram 1500 produse în 2014, 2015 şi 2016, cu motoare diesel de trei litri, asamblate şi vândute în SUA. De asemenea, Agenţia pentru Protecţia Mediului verifică dacă dispozitivele auxiliare de control al emisiilor constituie „dispozitive de trucare a emisiilor” care sunt ilegale. 

Conform raportului publicat de producătorul auto italo-american, sunt afectate aproximativ 104.000 de vehicule. FCA admite că a primit „solicitări de informaţii şi citaţii” de la unele autorităţi guvernamentale, inclusiv de la Departamentul american al Justiţiei, Autoritatea de Control a Pieţelor Financiare din SUA (Securities and Exchange Commission – SEC) şi Procuratură. 

Din ianuarie, acţiunile listate în SUA ale Fiat Chrysler au scăzut cu 1,1%, investitorii fiind îngrijoraţi de existenţa unor asemănări cu scandalul emisiilor de la Volkswagen (Dieselgate). 

Investigaţiile vin după ce autorităţile de reglementare din SUA au acuzat Volkswagen de instalarea unor sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare. În cazul FCA, softul nedeclarat care controlează emisiile a permis vehiculelor să genereze poluare excesivă, încălcând reglementările legale, susţine EPA. 

Conform Agerpres, Volkswagen, cel mai mare producător auto din lume, a fost acuzat că ar fi manipulat rezultatele testelor autorităţilor SUA legate de emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea maşinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor dar nu şi în timpul operaţiunilor normale. Din acest motiv nivelul poluării era mai ridicat, susţine Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA.

Te-ar putea interesa și: