Astfel, joi dimineață, elevii din partea minorităţilor naţionale susţin proba scrisă la Limba şi literatura maternă din cadrul examenului de Bacalaureat.

În ceea ce privește rezultatele examenelor, acestea urmează să fie afișate vineri, până la ora 12,00. Contestaţiile se pot depune tot vineri, între orele 14,00 – 19,00. Duminică vor fi anunţate rezultatele finale.

Bacalaureatul – etapa specială a început luni, cu proba la Limba română.

La etapa specială a examenului s-au înscris peste 140 de absolvenţi ai clasei a XII-a.

Evenimentele neplăcut trebuie sesizate

Totodată, Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune la dispoziţia celor interesaţi, linia TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfăşurarea acestei etape. Numărul este disponibil în perioada 6 – 9 iulie, între orele 8,00 – 16,00, iar vineri, 10 iulie, între orele 8,00 – 14,00.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6.