Prin intermediul unui comunicat de presă, Primăria Capitalei anunţă că a demarat ample acţiuni de control în vederea combaterii ambroziei în Bucureşti.

Ambrozia produce mari cantități de polen începând de la mijlocul lunii iulie, în funcție de condițiile pedoclimatice și se încheie spre finalul lunii septembrie. În verile călduroase, polenul este răspândit de vânt la distanțe foarte mari, cu precădere în verile secetoase.

În mod uzual, alergiile la polen sunt cauzate de expunerea la polenul de ambrozie pe parcursul mai multor ani (3-4 ani), astfel că simptomele de rinită alergică apar la copii cu vârsta de cel puțin 4-5 ani. Sunt cazuri când, vârsta de apariție a simptomelor a coborât sub 1 an, existând chiar și copii de 6 luni care prezintă rinită alergică indusă de polenul de ambrozie. Sensibilizarea alergică la polenul de ambrozia se manifestă clinic cel mai frecvent ca rinoconjunctivită și astm, dar pot apărea și simptome cutanate, inclusiv urticarie și angioedem, putându-se ajunge la manifestări similare celor din șocul anafilactic, se arată într-un document al Ministerului Sănătăţii.

Comunicatul integral al Primăriei Municipiului Bucureşti

Poliția Locală a Municipiului București derulează, în această perioadă, ample acțiuni de control pentru depistarea terenurilor infestate cu ambrozie și identificarea proprietarilor sau administratorilor acestor zone lăsate în paragină.

Astfel, până în prezent, au fost identificate 54 de zone publice unde crește această plantă invazivă, foarte alergenă. Dintre acestea, 13 locații sunt pe domeniul public din sectoarele 1, 3 și 5, iar polițiștii locali s-au adresat primăriilor de sector pentru dispunerea măsurilor necesare eradicării acesteia.

În cazul celorlalte 41 de terenuri private, sunt în curs procedurile de identificare a proprietarilor, astfel încât să se poată lua cât mai rapid toate măsurile pentru îndepărtarea aceastei plante.

În primă fază, proprietarii de terenuri sunt sancționați contravenţional cu avertisment (în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea 62/2018) apoi, conform Legii de modificare nr. 129/2020, aceștia sunt pasibili de amenzi între 1.000-5.000 lei (persoane fizice) și 10.000 și 20.000 lei (persoane juridice).

În ceea ce privește parcurile aflate în administrarea ALPAB, menționăm faptul că pe aceste suprafețe se intervine constant, în conformitate cu recomandările specialiștilor cu privire la combaterea ambroziei.

Reamintim faptul că în anul 2019, Primarul General, Gabriela Firea, a solicitat modificarea legislației în vigoare – Legea nr. 62/2018, astfel încât Primăria Capitalei să dețină atribuții de control în acest domeniu și să poată aplică amenzi. De asemenea, țînând cont de efectele extrem de nocive asupra populațieu, Primarul Capitalei a solicitat și creșterea cuantumului amenzilor.

Datorită acestor demersuri, începând cu data de 18 iulie, prin Legea de modificare nr. 129/2020, Primăria Capitalei și Poliția Locală a Municipiului București au primit atribuții în acest sens și astfel controalele au fost demarate în perioada imediat următoare, astfel încât această buruiană să poată fi eradicată în cel mai scurt timp.

Și cuantumul sancțiunilor a fost mărit, acesta fiind inițal de 750 – 5.000 lei (persoane fizice) și 5.000 – 20.000 lei (persoane juridice).