Concret, site-ul care a fost închis se numește ortodoxinfo.ro iar Grupul de Comunicare Strategică a cerut blocarea acestuia, motivul fiind ”informațiile vădit false și care au potențialul de a crea comportament social nejustificat și panică în rândul cetățenilor”.

În comunicatul de presă al Grupului de Comunicare Strategică este dat un exemplu de informație falsă care îi poate alarma pe români.

”Fiind indicat acest articol cu titlul ”Se pregătește omorârea pensionarilor în lagăre de concentrare și exterminare”, semnat de Paul Ghițiu, care, potrivit aprecierilor exprimate de către Grupul de Comunicare Strategică în analiza sa, prin afirmațiile „mâna întâmplării ar fi adus în lagăr virusul și acesta ar fi făcut o triere substanțială. Ca să nu mai vorbim de „tratamentele” lui Cercel, care, zice el, nu au dat rezultate la toți pacienții, dar nu ne spune ce s-a întâmplat cu cei pe care a făcut, probabil în numele Big Pharma, experimente” induce ideea că persoanele cu vârsta peste 65 de ani vr fi închise în anumite locații comune, autorul sugerând prin măsurile de siguranță sanitară impuse de autorități „România este pe cale să stabilească un trist record, depășindu-l poate chiar pe cel al primilor 20 de ani de comunism”, este motivația Grupului de Comunicare Strategică pentru închiderea site-ului.

Cei care administrează site-ul în cauză au anunțat că vor reveni la o altă adresă, notează g4media.ro