În corul nemulțumiților s-a adăugat mai nou și Marian Oprișan, poreclit Portofelul. Se pare că acesta este foarte supărat pentru că nu a obținut el funcția de ministru al Dezvoltării sau măcar cineva pe care să-l poată controla mai ușor, conform surselor Capital. Baronul de Vrancea, simțindu-se lăsat din nou pe dinafară a dorit să-și arate colții și să-i transmită încă un avertisment lui Liviu Dragnea, pe principiul ori îmi dai ce doresc, ori la următorul Congres voi avea grijă să nu mai ajungi pe scaunul puterii.

”Că-i place sau nu-i place lui Dragnea, eu n-am rețineri să o spun oficial, cu voce tare, chiar dacă supăr pe unii și pe alții: mandatul lui Liviu Dragnea expiră și PSD este obligat din punct de vedere statutar să organizeze congresul extraordinar în luna octombrie. Așadar, PSD va oragniza congres, este indiscutabil, iar acest for va trebui să rezolve trei lucruri principale: să decidă candidatul la Cotroceni, fie de la PSD, fie de la ALDE, să aleagă organele de conducere ale partidului și, evident, să aleagă președintele PSD, fiindcă mandatul lui Liviu Dragnea expiră, și noi trebuie să respectăm Statutul.

Indiferent dacă vrea sau nu vrea Dragnea, PSD trebuie să organizeze congres în octombrie, iar forul trebuie să decidă cu privire la cele trei aspecte de mai sus.

Din moment ce președintele PSD este ales prin votul tuturor membrilor, nu CEx-ul este organismul care să-l aleagă sau să-l confirme pe Liviu Dragnea, ceea ce înseamnă că un congres este absolut necesar, cu atât mai mult înaintea alegerilor prezidențiale”, a transmis Marian Oprișan prin Podul.ro.

Conform surselor Capital, Marian Oprișan ar fi început deja să-și contacteze colegii pentru a-i convinge să i se alăture pentru ca vocea lor să se audă puternic la Liviu Dragnea și să-și poată impune deciziile. Deocamdată, liderul PSD a arătat că rezistă la șantajul baronilor și a numit fix miniștrii pe care i-a dorit: Daniel Suciu la Ministerul Dezvoltării și Răzvan Cuc la Ministerul Transporturilor. Niculae Bădălău, președintele PSD Giurgiu a transmis prin toate canalele posibile că fostul său coleg de filială nu este susținut de nimeni pentru a prelua portofoliul de Transporturi.

Însă important s-a dovedit a fi doar faptul că-l dorește Liviu Dragnea. Și se pare că acesta încearcă să-și creeze el însuși un nucleu dur din oameni din eșalonul doi pentru a combate atacurile liderilor din teritoriu, care l-au trădat unul câte unul sau care se pregătesc să facă asta.

Te-ar putea interesa și: