Alături de Halep au mai fost propuse, în urma participării la meciurile din Grupa Mondială şi Grupa Mondială II, letona Anastasija Sevastova, spaniola Georgina Garcia-Perez şi australianca Ashleigh Barty.

Fed Cup Heart Award, ajuns la al zecelea an, doreşte să recompenseze jucătoarele care şi-au reprezentat ţara cu distincţie, cu curaj excepţional, demonstrând un ataşament remarcabil în timpul meciurilor din Fed Cup.

Fiecare câştigătoare primeşte un cec care va fi donat în scopuri caritabile, la alegerea sa.

Votul se va desfăşura în perioada 15-22 martie, pe site-ul Fed Cup, iar câştigătoarele vor fi anunţate în data de 25 martie, conform Agerpres.ro.