Conform specialiștiilor din Ministerul Transporturilor, valoarea estimată a lucrărilor pentru linia de metoru 1 Mai-Otopeni este de circa 1,2 miliarde euro. „Se derulează o licitație cu precalificare, după aceea urmează etapa finală, unde sunt prezentate ofertele tehnice și financiare. Cel mai probabil, anul viitor vom avea constructor pentru linia de metrou 1 Mai-Otopeni”, ne-au explicat specialiștii din cadrul MT. 

Luna trecută, conducerea Metrorex a transmis Sistemului Electronic de Achiziţii Publice -SICAP toate actele necesare pentru construirea liniei de metrou 1 Mai-Otopeni. Licitația ce urmează a fi urcată în SICAP implică construcția stațiilor și tunelurile, urmând ca pentru trenuri și semnalizare să se facă o altă licitație. 

Metroul spre aeroport este finanțat și de banca Japoniei, valoarea finanțării fiind de circa 320 milioane euro. Inițial, oficialii UEFA au cerut construcția liniei de metrou 1 Mai-Otopeni să fie finalizată în 2020, odată cu organizarea, în Bucureşti, a 4 meciuri  de la Campionatul European din 2020. În termeni realişti, proiectul de 1,2 miliarde euro nu se poate finaliza mai devreme de anul 2024.

În decembrie 2017, România a solicitat Comisiei Europene, finanţarea proiectului „Magistrala M6. Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni (1 Mai – Otopeni)” din fonduri europene, prin intermediul Programului Operaţional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020. În martie 2018, Comisia Europeana a transmis observaţii şi solicitări de clarificare cu privire la Cererea de finanţare transmisă.

În data de 14.03.2018, reprezentanţii Metrorex, ai Ministerului Fondurilor Europene şi ai Ministerului Transporturilor au avut o primă discuţie cu reprezentanţii Comisiei Europene cu privire la solicitările de clarificare cerute de Comisia Europeană, în legătura cu acest proiect, care vizează, în principal, următoarele: – analiza opţiunilor, faţă de care s-au solicitat informaţii suplimentare cu privire la variantele de traseu analizate; – justificarea valorii proiectului (costul total şi costul unitar) raportat la costurile proiectelor similare de construcţie a metroului din Bucureşti; – analiza cererii de transport, cu luarea în considerare a impactului realizării celui de-al doilea terminal al Aeroportului Otopeni, rezultatele modelului de trafic, impactul asupra traficului pe DN1 pe perioada construcţiei; – graficul de implementare a proiectului.