În prezent, România are o rețea de autostrăzi cu o lungime de aproape 550 de kilometri, iar începând de joi, 19 decembrie, rețeaua de autostrăzi va depăși 630 km.
Totuși, țara noastră nu are nici în prezent, după 24 de ani de la căderea comunismului o autostradă care să traverseze România, acest lucru fiind posibil abia la finele anului 2016-începutul anului 2017, după cum declara ministrul marilor proiecte Dan Șova.

Pentru a traversa ţara, din Constanţa până la prima autostradă spre Vestul Europei, la Mako, în Ungaria, trebuie parcurși aproape 900 de kilometri. Chiar dacă 400 km sunt de autostradă (Constanţa – Piteşti, Simeria – Deva, Timişoara – Arad şi centurile municipiilor Piteşti, Sibiu, Timişoara, Arad), drumul se parcurge în cel puțin 13 – 14 ore. Acest timp este echivalent cu cel necesar pentru traversarea întregii Europe, exclusiv pe autostradă, de la Mako la Rotterdam Olanda – cel mai mare port din Europa, menționa Consiliul Concurenței, în vara acestui an, într-un raport dat publicității.

“Membrii comunităților on-line Construim-Romania.ro, PeUndeMerg.ro și Skyscrapercity.com îi invită pe toți șoferii și pe toți transportatorii care susțin constructia autostrăzii A1 Sibiu – Pitești ca în ziua de joi, 19 decembrie 2013, să afișeze în geamul mașinii afișul mișcării de protest:

 

“Odată cu rețeaua de autostrăzi a crescut și comunitatea noastră. Reporterii noștri voluntari au devenit tot mai mulți și prin efortul lor minunat am ajuns să aflăm cu toții, zi de zi, cum evolueaza șantierele, care sunt problemele și care sunt soluțiile. În doar câțiva ani am reușit să ridicăm valul lipsei de informații despre marile lucrari de infrastructura”, se arată în mesajul celor de la forum.construi-romania.ro.

Sibiu-Pitești vs Sibiu-Brașov

“Cu toții știm că în România construcția de autostrăzi trebuie să continue în același ritm, cu proiecte realiste și planuri finanțabile, nu cu sincope și autostrăzi virtuale. România are nevoie de finalizarea A1, așa cum este ea planificată de două decenii, pe ruta Sibiu – Pitești”, scrie Mihai Alexandru Crăciun, administratorul forumului construim-romania.ro

Premierul Victor Ponta deși recunoaște că „nu putem să dăm banii unde vrem noi, ci doar unde consideră Uniunea Europeană că reprezintă culoare de transport“, a optat pentru modificarea traseului, iar scopul este unul singur: „Autostrada Comarnic-Braşov, care este şi va fi cea mai scumpă, să se poată susţine ca finanţare, spune Ponta – pentru că „dacă construieşti autostrăzi şi nu ai trafic, n-ai cum să scoţi banii pe ele“. Așadar, într-un final este recunoscut acest fapt și de prim-ministrul României, după ce aproape doi ani de zile publicul a fost inundat de diverse declarații, dintre care reamintim costurile uriașe de peste 3 miliarde de euro, mai nou chiar de 6 miliarde – potrivit lui Victor Ponta -, ba că nu are studiu de fezabilitate, ba că sunt alunecări de teren. Mai mult, ministrul marilor proiecte, Dan Șova, susține acum că „Noi suntem primii în 2013 care ne-am apucat de Piteşti – Sibiu. Pe acest tronson de autostradă nu s-a făcut niciodată absolut nimic. Eu sunt cel care am început să mişc Piteşti – Sibiu ca autostradă. Nici măcar un studiu nu este făcut acolo“.

Citiți și:De ce a ajuns Brașovul cel mai important nod rutier

Mihai Alexandru Crăciun a efectuat calculele și a actualizat datele în funcție de standardele de cost, reieșind astfel o investiție de doar 1,4 miliarde de euro pentru Sibiu-Pitești, informa capital.ro în urmă cu o lună.  

Conform propriilor standarde ale CNADNR, A1 Sibiu – Pitești ar costa 1,77 miliarde!Vorbim de un cost mediu de 14,54 milioane EUR / km, adică de aproape jumătate din cele "minim 28 de milioane EUR / km" vehiculate atunci când vine vorba de acest tronson. Dacă ținem cont și de practica de pe autostrada Sibiu – Nădlac, acolo unde, așa cum spuneam, contractele de construcție atribuite au fost în general cu 20% sub standardele de cost, rezultă că în practică A1 Sibiu – Pitești ar putea să coste undeva în jur de 1,4 miliarde EUR. Dintre aceștia, 85%, adică 1,19 miliarde EUR ar fi asigurați ca finanțare nerambursabilă de Uniunea Europeană, costul pentru România fiind de doar 210 milioane EUR.

Citiți și: Dan Șova schimbă tactica în problema autostrăzii Sibiu – Pitești