Fost ministru al Sănătăţii din partea PSD, Florian Bodog, în prezent senator şi prodecan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea, are probleme serioase în urma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. ICCJ a decis, definitiv, să îi retragă lui Bodog titlul de profesor abilitat şi dreptul de a conduce doctorate, pe motiv că nu a îndeplinit criteriile minime pentru această avansare profesională.

Florian Bodog a obţinut fraudulos titlul de profesor şi de conducător de doctorate, pentru că nu a respectat condiţia impusă de CNATDCU (Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare) de a fi semnat ca autor principal cel puţin 6 articole ştiinţifice publicate în reviste cotate ISI. Criteriul în cauză este obligatoriu atât pentru cei care aspiră la titlul de profesor, cât şi pentru cei care vor să obţină certificatul de abilitare, adică dreptul de a coordona doctorate.

Comisia care l-a evaluat pe Bodog l-a notat cu punctajul maxim şi l-a făcut profesor. La o analiză mai atentă, se poate observa că din comisie au făcut parte apropiaţi ai lui Bodog: preşedinte a fost Adrian Maghiar, actualul decan al FMF, care i-a botezat una dintre fiicele politicianului PSD, iar doi dintre membri, Tiberiu Bratu (UMF Timişoara) şi Florian Popa (UMF Bucureşti), au fost co-autori la articolele ISI declarate de Bodog. Cu un al patrulea membru, Toma Mugea (şi el profesor la FMF Oradea), Bodog a semnat de-a lungul ultimilor ani mai multe alte cărţi, scriu cei de la Bihoreanul.

Problema abilitării nu este singura pată neagră din CV-ul academic al fostului ministru al Sănătăţii. Florian Bodog mai are un verdict de plagiator dat de Universitatea de Vest din Timişoara, unde şi-a obţinut titlul de doctor în Management, confirmat de CNATDCU. PSD-istul a contestat în instanţă şi această decizie, însă procesul abia a început în acest an.

Mai mult, este suspectă de plagiat şi teza de doctorat în Medicină, pe care Florian Bodog a susţinut-o la Oradea. Ciudat este că lucrarea nu se regăseşte în arhiva Universităţii. Jurnaliştii de la Bihoreanul i-au cerut fostului ministru să o supună unui test al autenticităţii, însă Bodog a refuzat vehement.