Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, ia din nou în colimator Biserica. Oficialul dorește din nou taxarea Bisericii, dar și a Armatei, iar experții instituției lucrează la un proiect de impozitare a tranzacțiilor efectuate de cele două entități, scrie senatorul liberal Florin Cîțu, pe Facebook.
 
Potrivit lui Cîțu, aceste proiecte ar urma să intre în vigoare anul viitor, dacă situația bugetară va fi gravă, iar România va fi în pericol să depășească deficitul bugetar de 3% din Produsul Intern Brut (PIB), prevăzut de tratatele europene.
 
„S-a întors Circul Orlando! După mult timp, m-am întâlnit cu povestitorul care îmi spune ce se mai întâmplă în MFP. Asta o să va placă. Așa zisul ministru al finanțelor i-a pus pe oameni din finanțe să calculeze veniturile care ar ajunge la buget din impozitarea activelor și tranzacțiilor bisericii și a activelor și tranzacțiilor din armata. A dat dispoziții clare că în cazul în care întreabă cineva să zică că este propunerea ANAF. Așa se răzbună el și pe ANAF. Lucrurile sunt seriose. A cerut o situație a impozitării celor două domenii în țările din UE și a avut discuții neoficiale pe acesta tema cu omologii săi din alte țări UE. S-a ars cu TVA defalcat și acum vrea să pară transparent. Impozitarea bisericii și armatei reprezintă din punctul sau de vedere, o soluție pe care să o folosească în situația în care deficitul bugetar pentru 2019 trece peste 3% datorită veniturilor la buget în scădere că urmare a crizei economice din România.
 
În aceste condiții este clar că TVA nu mai scade în 2019, impozitul pentru medici nu este eliminat, rămânem cu supraacciza la combustibil și supraimpozitarea contractelor part-time. Disperarea este atât de mare încât nu renunta nici la TVA defalcat, chiar dacă urmează să fim sancționați și financiar de CE”.
 
 
Teodorovici a declarat de mai multe ori că vrea să impoziteze afacerile BOR, însă nu a venit până acum cu niciun proiect concret. Prima oară, Teodorovici a vorbit despre impozitarea Bisericii anul trecut, pe când era consilier al fostului premier Mihai Tudose. Între timp, discuțiile privind impozitarea cultelor s-au accentuat în ultimul an, mai ales în contextul inaugurării Catedralei Mântuirii Neamului. Argumentele celor care doresc impozitarea cultelor sunt evaziunea fiscală efectuată de acestea la vânzări de bunuri și prestări de servicii, dar și separarea clară a Bisericii de stat, în contextul în care cultele primesc anual sute de milioane de lei de la buget, atât pentru biserici, cât și pentru salarii.
 
BOR este cea mai bogată instituție din România, după statul român, având active de 9-10 miliarde de dolari. Defalcat, valoarea lăcașelor de cult ar fi de circa 4 miliarde de dolari, iar un miliard de dolari ar fi activele mănăstirești.