Evenimentul se va desfășura în zilele de 28 și 29 septembrie, la București, în contextul împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire. De altfel, CECCAR este cu doar trei ani mai „tânăr” decât statul român, fiind înființat în anul 1921.

Peste 500 de participanți și specialiști renumiți în domeniu, din România și din afara țării, vor fi prezenți la evenimentul care este precedat de seminarul internațional organizat de CECCAR în colaborare cu Comité de Integración Latino Europa-América (CILEA). Tema principală a seminarului este felul în care profesia contabilă va trebui să se adapteze în contextul marilor schimbări ale momentului: globalizarea și avansul tehnologiei.

„Tema unuia dintre cele mai importante evenimente dedicate profesiei contabile din România, cu participare internațională, este actuală într-o lume a afacerilor în continuă evoluție și în contextul unui mediu de reglementare volatil în care este esențială o gândire care să înglobeze mai mult decât elementele pur financiar-contabile ale unei organizații pentru a se asigura dezvoltarea pe termen lung și crearea de valoare. Devine imperativ, astfel, pentru organizații să adopte o gândire integrată, utilizând o abordare holistică pentru a-și stabili strategiile și a-și evalua performanțele, îmbunătățindu-și maniera în care comunică cu clienții, investitorii și toate celelalte părți interesate”, explică președintele Consiliului Superior al CECCAR, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova.

În calitatea sa de consilier, contabilul este cel mai potrivit pentru a ajuta companiile să înțeleagă schimbările majore ale momentului și să meargă mai departe. Pentru a putea prezenta clienților un model de afaceri de succes, consilierul contabil trebuie, însă, să înțeleagă bine lumea în care trăim, iar acesta este unul dintre deziderate importante ale Congresului Profesiei Contabile din România, a adăugat Robert-Aurelian Șova.

„În timp ce globalizarea împreună cu provocările și consecințele inovațiilor tehnologice ne influențează din ce în ce mai mult profesia, rolul de consilieri de încredere ne-ar putea oferi, de asemenea, o oportunitate în ceea ce privește diversificarea serviciilor pe care le oferim în interes public, ajutându-ne astfel să facem față provocărilor viitoare”, mai precizează președintele CECCAR.

 

Programul evenimentului

 

Așa cum am amintit, Congresul este precedat de seminarul internațional organizat în colaborare cu Comité de Integración Latino Europa-América (CILEA), care va fi deschis și închis de discursuri ale președintelui CECCAR, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, și ale președintelui CILEA, Gustavo Gil Gil. La acest eveniment, organizatorii pregătesc două paneluri în cadrul cărora vor fi abordate două mari teme: „Compararea sistemului fiscal: Europa vs. America Latină” și „Impactul digitalizării asupra profesiei”.

Revenind la Congres, acesta va avea ca temă principală, pentru ziua de 28 septembrie, „Gândirea integrată, globalizarea și tehnologia – viitorul profesiei”, iar în cea de-a doua zi – 29 septembrie, va fi abordat un alt subiect important pentru profesioniștii contabili, „Creșterea relevanței cadrului de raportare în contextul actual”. În cadrul acestui panel, va avea o intervenție și președintele celei mai mari filiale CECCAR, cea din București, expertul contabil Aurel Andrei. Tot în cea de-a doua zi se vor desfășura lucrările unui panel internațional, pe tema „Fiscalitatea în economia digitală”.