S-a declanșat iadul în țara noastră. Vijeliile puternice au făcut prăpăd. A fost un nou episode violent de vreme severă în mai multe zone din țară.

Județul Galați a fost unul dintre cele mai afectate, vizat de cod roșu, dar și portocaliu de vreme severă imediată. Acolo a plouat torențial, iar șuvoaiele au inundat gospodării întregi. În comună Schela din judeţul Galaţi a plouat torenţial aproape două ore. În scurt timp, apa a început să intre în gospodării. Oamenii, disperaţi, au încercat să se adăpostească. Potopul a făcut dezastru.

Pompierii au venit în ajutorul oamenilor greu încercaţi. “Acţionăm aici, în zona în care ne aflam pentru a evacua apa, pentru că ea nu se mai evacuează gravitaţional din cauza unei scurgeri înfundate.”, a spus Lt. col. Eugen Chiriţă, purtător de cuvânt ISU Galaţi, conform ProTV.

Mai multe localităţi din judeţ au rămas marți seară fără curent electric. Iar în apropiere de comună Munteni, un cioban de aproximativ 60 de ani a fost găsit fără suflare, pe un câmp, după ce ar fi fost lovit de un trăsnet.

Și Buzăul a fost afectat de vânt care a pus copaci la pământ și mii de gospodării au rămas fără curent electric. În municipiul Buzău, sistemul de canalizare nu a mai făcut faţă cantităţii mari de precipitaţii, iar o bucată dintr-un acoperiş a fost smulsă de pe un bloc de furtună violenta.

În Brăila a plouat cu grindină şi mai multe gospodarii au fost inundate. Arbori doborâţi de rafale de vânt au ajuns peste o casă, peste o conductă de gaze şi peste autoturisme.

Bucureștiul nu a scăpat nici el. Aici zeci de pomi au fost doborâți și mai multe mașini au fost avariate.