Incendiul de la Catedrala Notre-Dame din Paris a reușit să fie controlat după ore bune de luptă cu flăcările mistuitoare. Deși nu se știe originea focului, autoritățile au deschis o anchetă care privilegiază ipoteza unui accident.

Cu toate acestea, în timpul intervenției pompierilor, au ieșit la iveală mai multe probleme. După ce au trecut de șocul acelor imagini teribile, francezii au început să se gândească la ce s-a întâmplat.

Incendiul a început cu puțin timp înainte de ora locală 19:00. Momentan nu se cunosc cauzele, dar acest eveniment neplăcut a intervenit într-un moment în care abia fuseseră începute lucrări de anvergură pentru renovarea celui mai vizitat monument istoric din Europa.

Care sunt primele ipoteze?

De acest caz se ocupă Brigada Criminală a Poliției Judiciare, din cauza complexității și amplorii pagubelor. Ipoteza unui accident este privilegiată. Pe lateralele catedralei erau înălțate schele pentru lucrările de renovare. Autoritățile studiază ipoteza unui focar provocat de o lucrare de sudură efectuată pe șapanta din lemn.

Puteau ajunge pompierii la vârful catedralei?

Sute de ani, Notre Dame a fost cel mai înalt monument din Paris, cu fleșa sa care se ridică până la 96 de metri înălțime. Un astfel de edificiu monumental a complicat intervenția pompierilor.

De ce nu s-a intervenit din exterior?

Totul constă în diferența de abordare. Comparativ cu pompierii americani, care atacă focul din exterior, școala franceză consideră că trebuie să stingi focul din interior. Deși e o metodă mai periculoasă, ea este eficientă pentru a salva obiectele de patrimoniu din interior. Dacă focul este stins din exterior, riscă să împingă flăcările și gazele fierbinți spre interior și să sporească astfel pagubele.

Cu avioanele speciale Canadair nu s-a putut interveni fiindcă era prea periculos într-o zonă urbană și exista riscul ca toanele de apă aruncate de la înălțime să distrugă clădirea și să pună în pericol viețile oamenilor.

Cum salvezi obiectele culturale din catedrală?

Toate clădirile-monument mari conțin planuri de evacuare a obiectelor culturale în caz de incendiu. Dacă izbucnește focul, unii pompieri sunt mobilizați să stingă flăcările, dar alții au ca sarcină să scoată urgent din încăperi obiectivele culturale. De asemenea, o a treia grupă de pompieri sunt puși să protejeze operele, rămânând, de exemplu, în apropierea lor, gata să intervină dacă flăcările se apropie de ele, scrie Digi24.ro.

Au apărut primele imagini după tragedie: