Noul Primar General a vorbit duminică, într-o emisiune televizată, despre primele măsuri pe care le va adopta imediat după preluarea postului.

Astfel, potrivit lui Nicuşor Dan, una dintre primele măsuri pe care intenţionează să le ia va fi demiterea şefului Direcţiei Juridice din Primăria Capitalei.

”O să aflaţi situaţia financiară a primăriei”

”Un segment important din Primăria Capitalei este corpul de control al primarului. De-a lungul timpului mi-au fost aduse la cunoştinţă concursuri trucate, oameni angajaţi fără diplome.

Toate lucrurile acestea vor fi verificate şi în măsura în care ele sunt penale, vor fi direcţionate către organele competente. În plus, am vorbit de nişte mari afaceri de corupţie: de Parcul Verdi, de Cinema Lumina, de achiziţia tramvaielor. Promit că ne vom uita cu mare atenţie”, a declarat duminică noul Primar General la B1 Tv.

”În orice caz, foarte repede o să aflaţi situaţia financiară a primăriei. Primăria Generală, care trebuie să dea o subvenţie şi pe care nu a dat-o şi lipsesc 800 de milioane de lei – toată această situaţie financiară a primăriei şi a instituţiilor din subordine o să o aveţi într-o săptămână, pentru că şi eu vreau să o am într-o săptămână, ca să nu intrăm în incapacitate de plată”, a spus el.

”Vor fi analizate afacerile de corupţie”

Nicuşor Dan a menţionat că va fi realizat şi un audit de către o companie specializată, în urma unui vot în acest sens în Consiliul General şi a unei proceduri de achiziţii, demers care ar putea dura 4-6 luni.

A arătat că vor fi analizate afacerile de corupţie despre care a vorbit în timpul campaniei electorale, dar a menţionat că mandatul său va consta în primul rând în rezolvarea marilor probleme ale oraşului.

”Pe afacerile de corupţie de care am vorbit în campania asta electorală, fără îndoială, ne vom duce către ele. Ne vom duce şi pe marile dosare de retrocedări. Cum de au fost împroprietăriţi oameni în Parcul Herăstrău?

Nu acesta este obiectivul meu. Cred că mandatul meu, pe care mi l-au dat bucureştenii, este să rezolv problemele curente, mari, grave ale acestui oraş şi să îi dau o direcţie de dezvoltare.”, a precizat Dan.