Ţările din UE încep deja să ia în calcul utilizarea dovezii de vaccinare împotriva COVID-19 ca „paşaport de vaccinare”, dar ideea rămâne încă controversată, scrie AFP într-un articol publicat la 13 februarie pe site-ul ednh.news.

Opțiunea unui pașaport de vaccinare anti-covid este văzută foarte bine de țările care depind de turism. Mai exact, potrivit sursei citate, majoritatea ţărilor însorite din sudul UE, care depind de turism, sunt pentru. Luna trecută, Grecia a cerut Comisiei Europene să permită utilizarea „certificatelor de vaccinare” pentru călătorii în UE. În afară de asta, Grecia a semnat luni un acord cu Israelul pentru a le permite celor vaccinaţi deplasările între cele două ţări.

În ciuda acestui lucru însă, între cele 27 de state membre ale UE continuă însă discuţiile privind regulile comune şi datele pacienţilor care trebuie comunicate pentru recunoaşterea reciprocă a certificatelor de vaccinare. Până acum nu s-a ajuns la o poziţie comună privind drepturile care ar putea fi conferite de astfel de certificate.

Statele UE care vor pașaport de vaccinare

Spania se numără și ea printre țările care doresc să primească din nou turişti, însă nu a lansat deocamdată un paşaport de vaccinare. Totuși, ministrul de externe, Arancha Gonzales Laya, consideră că ar fi „un element foarte important pentru restabilirea în siguranţă a mobilităţii”.

Şi Italia consideră că un astfel de document ar putea deschide mai rapid calea către „activităţi normale”, aşa cum s-a exprimat oficialul responsabil de gestionarea urgenţei sanitare, Domenico Arcuri.

La polul opus, Suedia şi Danemarca au anunţat deja certificate electronice care ar putea permite purtătorilor să călătorească în străinătate, să intre în stabilimente sportive sau culturale ori – în cazul Danemarcei – să ia masa în restaurante.

Același lucru se întâmplă și cu Islanda, care nu este membră a UE, dar are legături cu aceasta ca parte a Spaţiului Schengen. Țara a început să emită certificate digitale în ianuarie, în vederea facilitării deplasărilor internaţionale.

În Estonia, cei care pot dovedi la intrare că sunt vaccinaţi sau deţin un test COVID-19 negativ sunt scutiţi de carantină. O firmă locală, Guardtime, a început o schemă pilot de certificare, iar ţara colaborează cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru dezvoltarea la nivel internaţional.

Țările care nu sunt pregătite încă

Există și țări membre ale UE care nu sunt încă pregătite pentru pașapoartele de vaccinare. Franţa a exprimat rezerve privind utilizarea certificatelor de vaccinare ca indiciu al siguranţei activităţilor practicate înaintea pandemiei. „Nu toată lumea are acces la vaccinuri. Şi nu ştim dacă acestea împiedică transmiterea”, a declarat în ianuarie ministrul sănătăţii, Olivier Veran. Dezbaterea trebuie să înceapă „peste câteva luni”, a spus el.

Același lucru se întâmplă și în Germania, care se opune acordării de privilegii faţă de restul populaţiei pentru o minoritate vaccinată. Nu exclude însă impunerea unei astfel de cerinţe în sectorul privat. „Dacă un proprietar de restaurant doreşte să deschidă numai pentru persoanele vaccinate, va fi dificil de interzis asta conform legislaţiei curente”, a declarat ministrul justiţiei, Christine Lambrecht.

Polonia pe de altă parte nu ia în considerare deocamdată un „paşaport de vaccinare”, deşi dispune de o aplicaţie pentru smartphone care arată starea celor vaccinaţi şi care permite deţinătorilor să evite carantina la sosirea în ţară.

Guvernul Belgiei, de asemenea, este împotriva condiţionării activităţilor de „paşapoartele” de vaccinare. Pentru călătorii, urmăreşte recomandările la nivelul UE şi cele ale OMS.