Ian Bremmer, președintele companiei de consultanţă de risc politic Eurasia Group, explică fascinația pe ca o raspândeşte în lume imprevizibilul președinte al Rusiei.

"Nici un lider nu stârnește mai mult farmec în întreaga lume, pentru că acțiunile lui Putin vorbesc o limbă a sfidării pe care atât de mulți dintre oamenii săi vor să o audă, acest fapt ridicându-l la niveluri de popularitate care stârnesc invidie în rândul altor lideri lideri", spune Bremmer.

"A te comporta convenţional sau a fi altfel", cum spun liderii celor mai puternice ţări ale lumii, iar Vladimir Putin continuă să aleagă să fie "altceva", explică Bremmer fascinația lumii pentru Vladimir Putin.

Locul de top ocupat incontestabil de Putin în sondajul anual al revistei TIME îl plasează pe liderul de la Kremlin înaintea altor colegi politici, cum ar fi președintele Obama, Hillary Clinton, Angela Merkel, și liderul Chinei, Xi Jinping. Cele cinci cele mai influente figuri de după Putin sunt entertaineri.