Hummer-ul, versiunea civilă a unui automobil 4×4 conceput pentru armata americană, a reprezentat ani de zile simbolul tuturor exceselor americane: mult prea mare, mult prea greu şi cu siguranţă mult prea însetat de combustibili.

În luna mai compania producătoare, General Motors Company (GMC), va lansa o variantă ecologică şi complet electrică a celebrului Hummer.

Pentru a atrage atenţia asupra acestei lansări, GMC va difuza un spot publicitar în cadrul celui mai important eveniment sportiv anual din SUA, finala Ligii profesioniste de fotbal american, „Super Bowl”, anunță Agerpres, citând presa internațională.

Automobilul, care va trebui să poată ajunge de la 0 la 100 km/h în doar 3 secunde, datorită celor peste 1.000 de cai putere de sub capotă, nu va fi cu adevărat prezentat până la 20 mai.

Tendință pe piața auto

Ar putea să-l seducă însă pe Arnold Schwarzenegger, „Terminatorul” de pe marile ecrane şi fostul guvernator al Californiei, care se recomandă şi drept un mare apărător al mediului, dar care în anii ’90 promova fervent versiunile poluante de Hummer, notează sursa citată.

Spotul publicitar realizat de GMC, care va fi difuzat duminică, în timpul celui de-al doilea sfert al finalei, insistă asupra puterii acestei maşini, fără a vedea mai mult decât conturul şi fără a afla altceva decât că este complet silenţioasă.

Noul Hummer EV va fi construit la Hamtramck, o uzină General Motors care va fi complet remodelată pentru a fabrica vehiculele electrice ale mărcii, la periferia oraşului Detroit.

Această reînviere a Hummer-ului se înscrie în tendinţa recentă a producătorilor de automobile de a reinventa modele mai vechi, dar de succes. Toyota a readus la viaţă Supra, Ford a reinventat Ranger-ul, iar Bronco modelele Land Rover şi Defender.