BERBEC Ai doar Soarele în zodie. Aspectele indică mici probleme, așa că evită nepăsarea, graba şi nerăbdarea. Totuşi, realizezi că ezitările tale de acum câteva zile nu au avut niciun motiv! Ziua de azi, de luni, îţi aduce noi speranţe şi noi oportunităţi în domeniul sentimental. Este greu să respecţii convenienţele, îţi apar ca nişte reguli ipocrite şi uneori chiar inutile – dar sunt regulile mediului social. Atenţie, însă, aparenţele trebuie intotdeauna salvate!

TAUR O zi liniştită în care şi evenimentele parcă așteaptă ceva. Oricum, nimic notabil nu pare a se întâmplă. Dar, lucrurile pot să evolueze, în viitorul apropiat, foarte interesant. Cu Venus, planeta ta guvernantă, relativ bine aspectată în Pești, în conjuncție cu Neptun, perioada apare ca una obişnuită şi echilibrata. In domeniul sentimental trebuie să faci mai mult efort decât în mod obişnuit ca să realizezi ce ţi-ai propus. Nebunia primăverii, astenia sau febra, se strecoară şi în inima tau.

GEMENI Posibil conflict dintre sentimente şi logică. Nu forţa găsirea unei soluţii, nu lua decizii importante. Amână toate întâlnirile pe care le poţi reprograma. Nu promite nimic, nu discuta mult! Dacă eşti solo atenţie la micile accidente domestice în care eşti specialist – închisul uşii peste degete, aprinsul feţei de masă cu ţiagareta etc – pentru că tu gândeşti infinit mai repede decât acţionezi. De aici rezultatele nedorite în sinergia dintre spirit şi materie!

RAC Norocul nu te ocoleşte, oriunde a fi şi orice ai face. Nu este vorba de bani sau glorie, ci de ceva mult mai important, de preţuirea celor dragi. Tot ceea ce începi astăzi este favorizat! Ai o perioadă bunicică şi lucrurile par să se aranjeze. Este timp şi de muncă, dar şi de distracţie! Veşti de departe, consultă-ţi e-mail-ul, reţeaua de socializare, sau mai prozaica cutie de scrisori. Este cazul să devii mai practic şi ceva mai diplomat, totodată. Aşa trebuie, nu mai cere explicaţii!

LEU Eşti curajos în discursul tău. Adică ai, ca de obicei, gura mare, ar spune detractorii tăi! Astăzi vezi mai bine în ograda vecinului decât în propriul buzunar, atenţie la cheltuieli inutile! „Gură Mare” este al doilea nume al Leului. Dar şi hohotele tale de râs, în cascadă îţi fac renumele. Este una din zilele acelea când viaţa poate fi ca un parfum franţuzesc. Gura ta mare şi tupeul tau sunt argumente suficiente în lumea asta superficială şi decadentă.

FECIOARĂ Conjunctura este favorabilă, mai puţin în domeniul familiei, partenerului. Cu tact şi calm poţi evita discuţiile. Zâmbeşte mult şi nu da replica. Pe total o zi bună, în special pe seară. Nu întreprinde nimic important sau riscant. Evită intimităţile despre secretele altora, ca să nu faci confidenţe, sau compromisuri indiscrete. Ascultă, însă, cu mare atenţie. Totusi, se schimbă registrul influenţelor astrale şi începi să simţi presiunea în cele trei domenii consacrate: banii, sănătatea şi dragostea.

BALANŢĂ Ai o atitudine de rebel fie solo, fie în duo. Sfidezi şi îţi face plăcere. Daca eşti solo poţi să te dai mare şi tare în faţa pisicii! Dar dacă eşti duo şi partenerul nu are nervii buni… Dacă reuşeşti să te stăpâneşti şi să eviţi graba şi încăpăţânările, nu se va întâmpla nimic notabil. Oricum fiecare Paradis are şarpele lui. Al tău se numeşte „falsă viziune asupra realităţii”.

SCORPION Nu crede, cu ochii închişi, tot ce ţi se spune, toate veştile primite. Verifică şi vezi cui foloseşte ca tu să primeşti astfel de informaţii! Fii vigilent pentru că situaţia nu e clară deloc! Zâmbeşte şi totul se poate rezolvă. Pe cât posibil, astăzi nu schimba nimic. Păstrează-ţi calmul, farmecul şi stilul de viaţă imperial cu ştaif. Arborarea unui zâmbet permanent te fac sa obtii sprijin chiar de la persoanele care nu te plac aşa de mult. Cel puţin astăzi!

SĂGETĂTOR O dimineaţă densă în care ai multe de făcut, fie că eşti la serviciu, sau muncești acasă. Oferă-ţi mici pauze în care să te dedici pasiunilor tale, îţi ridică moralul şi te relaxează. Spiritul de dreptate care te caracterizează te face să iei o atitudine care este destul de discutată de partener, dacă eşti duo. Până la urmă, ori se uită, ori obţii „consensul”. O realizare notabilă în a doua jumătate a zilei, se pare că este o veste bună.

CAPRICORN Astăzi dai dovadă de realism şi îţi creionezi bine scopurile, atât în viaţa profesională cât şi în cea sentimentală. Cooperează mai bine cu partenerii şi spune-le exact ce aştepţi de la ei. Pe total o zi bună, în special pe seară. In domeniul sentimental unele promisiuni pe care tu le iei drept garantii te fac sa sari in sus de bucurie, dar stelele zic sa dai dovada de răbdare. Primesti o veste buna, o informatie valabila dar inca totul este la inceput.

VĂRSĂTOR Menajează-ţi nervii dar şi pe ai celor din jur! Ai mereu ceva de obiectat şi lucrul acesta nu te face popular, nici la birou, nici acasă. Vorbeşte mai puţin şi aşa poţi să ai prieteni mai mulţi! O veste bună urmată de o mică pierdere. Atenţie la mijloacele de transport în comun. Nu te lăsa tentat de cumpărături extravagante. Nu apăsa pe acceleratorul vieţii când nu trebuie. Astăzi, nu trebuie!

PEŞTI Astăzi crezi că există „ceva” între tine şi ceilalţi. Cei din jur se schimbă neîncetat, sunt nesiguri. Cu toate că eşti un semn adaptabil, mutabil, superficialitatea nu te-a ispitit niciodată! Mai multe obligaţii uitate se fac simţite spre sfârşitul zilei. Totusi, planetele şi aspectele îţi sunt favorabile și indică lucruri bune: sănătatea îţi este bună, viaţa personală – aproape armonioasă, iar situaţia financiară nu îţi mai pare teribilă.