Horoscop 8 noiembrie 2018. Horoscop realizat de Radu Ștefănescu

BERBEC O zi mai deosebită, în care tot ceea ce spui poate fi important. Nu te lăsa purtat de vorbe, fii organizat în discurs, adună argumente şi dovezi. Așa se construiește o reputație bună la locul de muncă, amintește-ți că vorba lungă este sărăcia omului. Încearcă să-ți faci aliați și prieteni de interes la serviciu, unde activezi.

TAUR O zi plină, densă, dar nu neplăcută. Primești multe date și informații despre domeniul economic care te interesează. Atenție, însă, nu tot ce zboară se mănâncă, evident că avioanele nu sunt comestibile! Fii iscusit și aplică la informațiile primite filtrul intereselor tale. După program, pe seară, poţi ameliora confortul tău psihic, pentru că eşti într-o stare senină şi în formă bună.

GEMENI Eşti vulnerabil la capricii scumpe și inutile. Atenţie la cumpărăturile de lucruri care nu îţi trebuie, dar te încântă, fie că sunt „drăguţe”, fie că sunt „unicat”. Nu pierde timpul şi banii, mai ales dacă este cazul dotării firmei cu tehnologie modernă. Nu cumpăra ”ultima modă” ci echipamente și aparatură verificate, întreabă persoane de încredere.

RAC Programul tău, la serviciu, se tot schimbă, dar nu lăsa treburile importante pentru nimicuri urgente. O zi mai aglomerată, dar plăcută, ești într-un vârf de activitate, se simte că se apropie sfârșitul anului. Nu te panica, mai ai aproape două luni, dar timpul trece așa de repede, parcă zboară. Organizează-te, fă-ți un plan, o foaie de parcurs!

LEU Munca considerabilă pe care ai depus-o cu o grijă deosebită, cu multă acurateţe şi cu spiritul specific leonian îşi găseşte răsplata în această perioadă. Poate un bonus, poate o propunere de avansare, poate doar evidențieri, laude din partea șefilor. Leul le-ar vrea pe toate, dar suntem deja în criză, prețurile cresc necontrolat, așa că o să fie multe laude! Nu costă, nici nu produc taxe și impozite!

FECIOARĂ Nu tot ce este adevărat este necesar să fie făcut public, ţine minte şi așa poți evita multe neplăceri şi discuţii care nu te avantajează. Astăzi mai multă discreţie şi de ce nu, puţină viclenie în relațiile sociale de la serviciu. Nu aplica teorii noi și utopice în domeniul în care îți faci banii. Noul este bun, dacă este verificat practic că produce profit. Poate fi o alună foarte tare, lasă pe alții să-și spargă dinții!

 

BALANŢĂ Datele de pe piață sunt contradictorii. Ceea ce vrei să cumperi are calități și prețuri foarte variate. Cere un sfat de la o persoană competentă, pe care o cunoști și în a cărui expertiză ai încredere. Cu toate că nu eşti foarte încântat de ceea ce ţi se întâmplă, eforturile făcute până acum încep să-şi arate rezultatele. Continuă pe drumul ales.

SCORPION Eşti dezorientat de veştile primite de la prieteni, dar eşti avantajat de conjunctura astrologică. Stelele spun că nu-i nimic, să continui cu programul tău obişnuit de muncă, nu schimba direcția! Fii conservator, nu încerca marea cu degetul, sigur adâncimea investițiilor tale nu este mare, nici bursa noastră nu este Pacificul în fosa Marianelor, dar totuși sunt banii tăi, fii prudent!

SĂGETĂTOR În această zi de joi, ai probleme cu cumpărăturile. Adică, cu banii! Dacă este vorba de furnituri pentru birou, încearcă să vezi ce posibili actori au mai apărut pe piață în nișa achizițiilor tale. Poate obții contracte, prețuri și condiții, mai avantajoase. Dar, fii atent, nu da vrabia din mână pentru cioara de pe gard!

CAPRICORN Cu toate că ţi-ai programat din timp ziua aceasta ca să faci ordine în lucrările tale, în munca ta, ceva, din fericire nu negativ, te face să-ţi schimbi planurile. Primești o veste, o informație, sau șeful îți dă o sarcină nouă, așa că trebuie să te concentrezi pe munca ta, să lași arhivarea pe altă dată. Seară culturală, poate la un spectacol bun!

VĂRSĂTOR  Ai unele informații bune! Însă, nu mai fi risipitor, nu mai arunca banii pe o mulţime de lucruri mărunte, dar seducătoare. Fii chibzuit şi cumpăra câteva obiecte importante, mărfuri de calitate, mai ales dacă este vorba de dotarea cu mobilă office a biroului tău și ai propria afacere. Nu este vorba de prestigiu, ci de economie, nu ai atâția bani ca să cumperi mereu lucruri ieftine și proaste, care se strică repede!

PEŞTI În această zi de joi poţi convinge cu uşurinţă. Dar, evită semnele de foc, pentru că nu poți cădea de acord, în niciun fel, nici asupra fondului, nici asupra formei. Dacă este să ai negocieri, tratative, pornește de la lucrurile cu care sunteți de acord, stabilește o bază de lucru, ca să nu periclitezi afacerea de la început, mai ales dacă vinzi ceva.