”Compania a investit, încă de la intrarea pe piaţa locală, în 2007, peste 3 milioane de euro în programe dedicate pregătirii angajaţilor noi şi a celor existenţi. Peste 59% dintre angajați se află în companie de mai mult de 3 ani și jumătate”, spune Mugurel-Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România.

În acest moment, retailerul are peste 700 de angajați, din care circa  650 în magazine, iar rata medie anuală de fluctuație a personalului este sub 4%, fiind astfel mult mai mică faţă de cea întâlnită, în medie, în sectorul de retail.

Printre cursurile pe care le urmează orice angajat al companiei, înainte de a intra, practic, în atribuțiile fișei de post, se numără școlarizările specifice, cum sunt cele în domeniul acvaristicii, al plantelor, cursuri pentru obținerea autorizației de conducere a motostivuitorului. Fiecare tip de training este alcătuit dintr-o parte teoretică și una practică, cea din urmă vizând exerciții pe tema respectivă, sesiuni de practică în magazin, dar și jocuri de rol finalizate cu un feedback constructiv din partea trainerilor.

 „Chiar dacă, în general, recrutăm o persoană care să dețină un minim de cunoștințe despre departamentul în care urmează să activeze, aceste traininguri au rolul de a specializa angajatul, urmând ca apoi fiecare să obțină o policalificare”, a completat reprezentantul companiei.

În prezen, circa 46% din angajaţi sunt femei, iar restul de 54% bărbaţi. În ceea ce priveşte vârsta medie, care se situează la 37 de ani, însă acesta nu este un criteriu de angajare.

„Principalele criterii în baza cărora invităm candidaţii la un prim interviu sunt reprezentate de motivaţia pentru care ne-au ales și capacitatea de a se orienta către client. Încercăm, astfel, să identificăm din această primă etapă care ar fi departamentul sau domeniul de activitate pentru care ar fi potriviţi”, a declarat Mugurel-Horia Rusu.