"La Podul de la Agigea, împreună cu constructorul, şi după o evaluare internă şi a cerinţei de litoral a turiştilor, în sensul că litoralul încă reprezintă o atracţie, am decis să închidem podul pe 12 septembrie şi să începem lucrul cu această dată. Termen de deschidere a traficului pe două benzi este sfârşitul anului. Şi, ţinând cont că ne-am încadrat ca până la sfârşitul anului să deschidem traficul pe două benzi, am decis să amânăm un pic închiderea podului", a spus Homor.

Acesta a dat asigurări că toate problemele legate de relaţia contractuală cu constructorul au fost rezolvate.

"În prezent, toate problemele legate de relaţia contractuală cu constructorul au fost rezolvate, altfel nu ar fi intrat în teren. Începând cu 12 septembrie se va relua lucrul acolo", a precizat şeful de la CNADNR.

Directorul CNADNR afirma, în 14 august, că podul de la Agigea s-a aflat pe lista sa de priorităţi top 3, încă de la începutul anului.

"Podul de la Agigea e un pod a cărui reabilitare a început de foarte mult timp. Lucrările au fost sistate în 2014, deci e o problemă istorică acolo. De la începutul anului, podul de la Agigea a fost pe lista mea de priorităţi top 3 (alături de groapa de pe autostrada Sibiu Orăştie şi DN 76 Deva Oradea).(…) Mai sunt două hobane de schimbat şi până la sfârşitul anului să redeschidem traficul în condiţii normale, pe două benzi, în condiţii de siguranţă. În paralel cu deschiderea traficului, vor mai fi lucrări de întreţinere de genul protecţii corozive, vopsitorii, dar se pot executa fără probleme", spunea Homor.

Directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Cătălin Homor, a efectuat miercuri o vizită de inspectare a stadiului lucrărilor pe centura rutieră a municipiului Bucureşti, între A1 – DN7 şi DN2 – A2, Lot 1: sector A1 (km 55+465) – DN 7 (km 64+160). În prezent, se lucrează la: relocarea utilităţilor în zonele Titan Mar, Mega Company şi Remat Holding, execuţia lucrărilor necesare în vederea finalizării sensurilor giratorii de la Dragomireşti, Remat şi Petrom, rampa de la Pod Chitila şi pasajul peste apeducte în zona Mega Company.

AGERPRES