‘Hidroelectrica s-a concentrat foarte mult pe asigurarea unui nou ciclu de viaţă pe ceea ce înseamnă centrale clasice, cum e cea de la Porţile de Fier, de exemplu. După ce vom încheia acest program de retehnologizare – sau în paralel – mergem pe ideea de finalizare şi de dezvoltare de noi investiţii (…) Noi sărbătoream, anul trecut, 50 de ani de la punerea în funcţiune a centralei de la Vidraru, construită la vremea respectivă în cinci ani. Constatăm că este din ce în ce mai greu să faci investiţii în România. Concret, este vorba despre ceea ce înseamnă Hotărâri de Guvern privind exproprierile, de foarte multe situaţii în care vrem să facem achiziţia de terenuri direct de la proprietari şi vedem că nu există acte, nu poţi intra pe proprietate etc. A doua chestiune care ne afectează foarte mult este o anumită incoerenţă legislativă, adică foarte multe obiective naţionale care au fost declarate de interes naţional prin HG, apoi au venit alte HG-uri care au schimbat lucrurile. La ora actuală, nu ştim care HG este bun şi avem nişte bani investiţi acolo. Mai cheltuim alţi bani să le luăm de acolo şi, practic, închidem investiţia respectivă? Din perspectiva Ministerului Energiei se doresc investiţii, capacităţi noi, dar toate interesele entităţilor statului român trebuie să fie aliniate. Dacă nu dorim investiţii, să ne hotărâm că nu dorim investiţii’, a spus Badea.

Potrivit oficialului Hidroelectrica, România are o problemă din punct de vedere al dispecerizării, iar, din punct de vedere al puterii instalate, aceasta depinde de un cumul de factori.

‘S-a vorbit despre capacitatea de instalare. Puterea instalată a Hidroelectrica este de 6.382 de MW. Este evident că, dacă discutăm de putere instalată, trebuie să discutăm şi despre toţi ceilalţi factori care conduc la această putere instalată. Ai o putere instalată, dar în cazul Hidroelectrica depinde de mai mulţi factori ca: debitele de pe râuri, de nivelul de precipitaţii, de cădere, de stocare etc. În cazul Hidroelectrica, vorbim despre undeva la 3.500 MW – 4.000 MW cu care s-a putut funcţiona. Trebuie să privim această putere instalată ca pe un cumul de factori. Există şi nişte limitări tehnice şi aici este cheia întregii discuţii. Trebuie să vedem dacă într-un cumul de factori, cum ar fi meteorologici sau tehnici, România poate face faţă. Acum sunt foarte multe provocări şi pe ceea ce înseamnă dispecerizare. Trebuie să vedem dacă aceasta se face pe normele din 2017 sau pe cele din 1990. Din punct de vedere al dispecerizării, lucrurile se complică şi ar trebui să vedem unde ne aflăm în acest moment. Este nevoie de multe capacităţi mici, de investiţii, de capacităţi mari’, a afirmat directorul general al Hidroelectrica.