La licitaţie au participat 11 ofertanţi, dintre care 5 ofertanţi au participat cu platforma SAP, 5 cu platforma Oracle şi un producător local. Preţul total al acordului cadru de 1,7 milioane euro include valoarea ofertată a licenţelor SAP pentru un maxim de 300 de utilizatori şi 4.000 de licenţe salarizare de 502.235,41 euro, precum şi 36 de luni mentenanţă predictivă, corectivă, adaptivă şi evolutivă, precum şi asistenţă tehnică şi suport, dar şi mentenanţa licenţelor SAP. 



Potrivit companiei, ariile funcţionale stabilite în cadrul caietului de sarcini cuprind contabilitatea generală şi de gestiune, bugete şi trezorerie, aprovizionare şi desfacere, management mijloace fixe, materiale şi resurse umane, inclusiv salarizare, investiţii – dezvoltare, retehnologizare, mentenanţă şi reparaţii, exploatare – producţie, trading- furnizare. Prin caietul de sarcini s-a solicitat modelarea unui număr de 78 de procese generice integrate dinspre zonele tehnico-operative până la nucleul financiar contabil şi de gestiune, cuprinzând aproximativ 1.000 de activităţi/ tranzacţii. Din cele 78 de procese, 69 sunt generice oricărei societăţi standard, iar 9 sunt specifice unui producător de energie. 



Evaluarea tehnico-economică a licitaţiei s-a efectuat după criteriul ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere tehnico-economic, din care criteriul financiar a reprezentat o pondere de 80%, iar cel tehnic, totalizând 20%, a cuprins 7 criterii tehnice: timpul de implementare "Societate standard", respectiv "Producător de energie", efortul solicitat beneficiarului în timpul implementării, numărul de tranzacţii preconfigurate respectiv dezvoltate în scopul implementării, efortul alocat pentru curăţarea şi migrarea datelor, respectiv cel alocat instruirii utilizatorilor. 



"Proiectul este vital pentru Hidroelectrica din perspectiva listării la Bursă. Achiziţia acestui serviciu instituie noi standarde de preţuri în industria de profil. În 2012, imediat după intrarea companiei în insolvenţă, am anulat o procedură care viza achiziţia unui sistem informatic tip ERP, motivat de împrejurarea că documentaţia de atribuire favoriza o companie abonată la contractele Hidroelectrica pe zona de IT şi preţul din punctul de vedere al administratorului judiciar era exagerat de mare, respectiv, 8,9 milioane euro fără TVA. După 2 ani de zile am reuşit achiziţionarea aceluiaşi pachet de servicii la un preţ de 5 ori mai mic decât cel avansat de Hidroelectrica în 2012. Preţul de 1,7 milioane euro reprezintă cel mai mic preţ cu care o instituţie publică, o companie publică sau privată a achiziţionat vreodată un astfel de serviciu", a declarat Remus Borza, reprezentantul administratorului judiciar al companiei. 

 

Sursa: Agerpres